Andi Cristea, deputat PSD, dă cărțile pe față despre intrarea în politică: Lucrurile sunt altfel decât îți imaginai
Fotografie de la Fox, Pexels
Andi Cristea, deputat PSD, a venit cu un sfat pentru tinerii care se gândesc să intre în politică. El a spus şi ce sfaturi a primit de la politicienii mai experimentaţi.
„Să intre în politică. Fullstop! (n.r. punct, în engleză) Să intre în politică şi după aia mai văd ei. Dar să nu facă greşeala să se gândească mult, dacă o fi sau nu bine, ce o să facă acolo, dacă nu o să iasă. În politică, dacă vezi o oportunitate, te duci după ea şi o fructifici, cum se spune în termeni sportivi.
Evident, asta înseamnă să fii interesat de binele general, dincolo de aspectele personale. Cred că atunci când eşti tânăr trebuie să acţionezi decisiv.
Să intre în politică, ăsta e sfatul meu pentru tineri. În momentul în care vor intra în politică, vor vedea pe parcurs despre ce e vorba.
Cu siguranţă, când eşti tânăr, la 20 de ani sau chiar mai tânăr, ai o proiecţie mentală asupra a ceea ce se întâmplă în politică. Când intri într-un partid politic, îţi calibrezi aşteptările şi vezi, de multe ori, că lucrurile se întâmplă altfel decât ţi le imaginai. Dar, să intre în politică, pentru a treia oară. Şi apoi văd ei!”, a declarat Andi Cristea la Generaţia Schimbării.
Ce sfaturi a primit Andi Cristea de la politicieni mai experimentaţi
„Am primit foarte multe sfaturi, dar dacă e să zic unul pe care l-am reţinut şi pe care îmi face plăcere să îl dau mai departe este că în politică şi nu numai este valabil ceea ce spuneau stoicii. Nu trebuie să îţi legi identitatea personală de activitatea sau munca pe care o faci. Eşti politician pentru o perioadă definită de timp. Poate fi mai scurtă sau mai lungă. Când nu vei mai fi politician, pentru că toţi oamenii politici au un număr de mandate, care se termină, e important să ai o cunoaştere specifică, capacitatea şi puterea de a continua profesional în alt domeniu şi să nu îţi legi identitatea de politică”, a mai declarat Cristea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News