Cele mai bune luni pentru vânzare, închiriere în imobiliare. Când se caută terenuri
Fotografie de la PhotoMIX Company, Pexels
O analiză recentă arată care sunt cele mai bune luni pentru vânzare sau închiriere în imobiliare, dar și în ce lună se caută cele mai multe terenuri.
Cele mai populare luni pentru vânzările de apartamente sunt ianuarie și august, în timp ce chiriașii caută mai degrabă proprietăți în lunile august și septembrie, conform unei analize storia.ro. Analiza a luat în calcul numărul de contactări pe anunț într-o lună (interacțiunile între cei care caută și cei care publică anunțuri pe platformă), raportat la ultimii trei ani. Așadar, 100 este media numărului de contactări pe anunț într-o lună, raportat la ultimii trei ani. Dacă o lună are indexul de 110, înseamnă că înregistrează cu 10% mai multe contactări versus media. Dacă o lună are indexul de 90, înseamnă că înregistrează cu 10% mai puține contactări versus media.
Luna ianuarie a fost cea mai populară lună pentru locuințele de vânzare, generând cu 25% mai multe contactări față de medie la anunțurile cu case și cu 29% mai multe contactări la cele cu apartamente. În august s-au realizat cu 16% mai multe contactări față de medie pentru apartamente și cu 12% mai multe pentru case. Alte luni care au generat contactări peste medie au fost martie (+12% pentru case, +11% pentru apartamente) și februarie (+11% atât pentru apartamente, cât și pentru case). La polul opus, lunile în care s-au realizat cele mai puține contactări au fost octombrie, noiembrie și decembrie.
Cele mai populare luni pentru închiriere
Cele mai populare luni pentru închirierea apartamentelor sunt august și septembrie, în care se realizează cu 56%, respectiv 57% mai multe contactări decât media. În ceea ce privește casele de închiriat, cele mai multe contactări au fost observate în luna iunie (+46%), urmată apoi de august (+34%), mai (+31%) și iulie (+26%). În același timp, lunile în care s-au realizat cele mai puține contactări pentru proprietățile de închiriere au fost februarie și decembrie (case și apartamente), aprilie fiind cea mai slabă lună pentru apartamentele de închiriat.
Lunile din an în care se caută terenuri de vânzare
Terenurile care sunt puse la vânzare pe Storia.ro au înregistrat cele mai multe contactări în luna ianuarie (+35% față de medie), urmată de martie (+24%), februarie (+23%) și august (+18%). La polul opus, cele mai puține contactări pentru terenuri s-au realizat în lunile iunie (-5% față de medie), noiembrie (-6%) și decembrie (-9%).
”Datele noastre ne confirmă că există sezonalitate diferită între segmentele de închirieri și de vânzări, dar și unele mici diferențe între tipurile de proprietăți. Raportat la ultimii trei ani, recomandăm celor care doresc să tranzacționeze o proprietate să nu rateze lunile de la început de an sau cele de vară, atunci având cele mai mari șanse să vândă sau să închirieze rapid. Aceste date însă nu înseamnă că nu ar trebui să punem anunț într-o altă perioadă din an, nevoia locativă există și ea se transformă în interacțiuni pe platformele imobiliare în orice lună din an” a declarat Monica Dudău,