Gabriela Firea are un mesaj pentru Vasile Bănescu în urma unei postări a acestuia unde unii au crezut că purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române face referire la ministrul Familiei.
Întrebată de Victor Ciutacu, la România TV, dacă își menține intenția de a candida la primăria Capitalei, după ce soțul ei, Florin Pandele, și-a anunțat candidatura pentru primăria orașului Voluntari, Gabriela Firea a răspuns:
„Soțul meu a intervenit la colegul dumneavoastră pentru că, realmente, a fost nu jignit, acesta este un cuvânt prea blând, a fost pur și simplu stupefiat, ca și mine de altfel, și nu ne venea să credem că acele afirmații au fost scrise de către purtătorul de cuvânt al BOR, nu de către un politician al USR, cu același limbaj și aceeași tonalitate. A făcut acuzații fără a avea dovezi. În primul rând, un om credincios nu face acuzații fără să aibă cea mai mică dovadă – nu aruncă piatra. Cine aruncă piatra? Știm cu toții din cartea sfântă. Aluzia dumnealui era la credința noastră care poate fi doar afișată. Eu îi spun domnului Bănescu că și dacă aș avea credința cât un bob de piper tot ar fi una, zic eu, de luat în seamă, față de aceia care crede el că ar avea credința cât un munte.
Credința ne-o măsoară Dumnezeu și domnul Bănescu trebuie să nu uite că în momentul în care eram primar general și propuneam, respectând toate procedurile legale, fonduri consistente pentru reparația monumentelor, schituri și mânăstiri, inclusiv pentru Catedrala Mântuirii Neamului, eu eram linșată de useriști, ei afirmând că vor biserici foarte mici din lemn, nu catedrale mari. Domnul Bănescu s-a dat de partea acestora care atunci mă linșau și votau împotriva bugetelor pentru catedrală, pentru schituri, pentru mânăstiri. Eu îmi pun această întrebare, (n.r. opinia lui Vasile Bănescu) era opinia Bisericii Ortodoxe Române?
Mesajul lui Vasile Bănescu
„Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată. Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii. Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd. Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă.
Sa spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism.
Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate. Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe,
