Acceptabil și inacceptabil în legea pensiilor magistraților. Între înțelepciune pragmatică și păcăleală
Pensiile speciale, mai ales ale magistraților, au devenit un subiect atât de emoțional și inflamat încât orice discuție rațională despre ele e foarte greu de purtat, spre imposibil.
Din start ar fi de analizat de ce atâta furie. Până la urmă, aceste pensii nu au apărut ieri, existau și când lumea ieșea pe stradă pentru justiție, le încasează și magistrați care au fost considerați eroi prin condamnările pronunțate de-a lungul timpului.
Ce s-a întâmplat (ca o cauza majoră, nu singura) este că plătitorii pensiilor, societatea adică, sunt nemulțumiți profund de calitatea prestației care le este livrată în schimbul plății.
Calitatea aceasta inegală, adesea precară, nu este, desigur, exclusiv vina magistraților (mai există legislația contradictorie, supraîncărcarea cu dosare, lipsa digitalizării, a grefierilor, lipsa de educație juridică a publicului, care generează așteptări adesea nerealiste, manipularea prin media a infractorilor etc), dar nici ei nu au explicat credibil și constant care sunt cauzele reale și pentru ele nu au protestat ca pentru bani.
În plus, faptul că magistrații sunt singurii în afară de politicieni care își măresc singuri și consistent lefurile este extrem de enervant și a dus la niște diferențe enorme între nivelul de salarizare din România și cel al magistraților români. La fel și în cazul pensiilor.
Cum ar veni, coarda a fost întinsă prea tare și s-a rupt.
Așa cum arată legea pensiilor speciale în ceea ce îi privește pe magistrați, ea nu este principial inacceptabilă, trebuie să admitem că înțelepciunea trebuie să fie și pragmatică, însă, ca întotdeauna, diavolul stă în detalii.
Am mai spus-o, bruscarea și blocarea sistemului nu folosea nimănui. Sigur că așteptarea generală exasperată era ca de mâine pensiile speciale să dispară cu totul. Și ce dacă pleacă 80% din ICCJ și erau decimate și restul instanţelor? Să se ducă, oricum nu ne folosesc la nimic, vor veni alții în loc.
Nu e chiar așa. Dacă îi aduci pe acei alții cu furca, ajungi la niște efecte mai rele decât ne închipuim acum, pentru toată lumea. Iar până îi aduci chiar și pe ei blochezi tot sistemul.
Rostul normei tranzitorii exact asta este, să asigure o trecere de la o regulă la alta cu cât mai puține consecințe rele.
Deci mi se pare rațional amendamentul de ultimă oră ca toți cei care îndeplinesc actualele condiții de pensionare, conform legii în vigoare, mai precis 25 de ani vechime, să aibă o perioadă (5 ani) în care să se poată pensiona tot conform legii de acum și după intrarea în vigoare a legii noi.
Repet, este vorba doar despre cei care îndeplinesc condițiile până la intrarea în vigoare a noii legi. Cei care le-ar îndeplini în prima zi a legii noi nu vor mai avea această posibilitate. Așa eviți golirea bruscă a sistemului.
Pentru identitate de rațiune înțeleg, la limită, și supraviețuirea încă 5 ani a condițiilor financiare de pensionare.
Înțeleg și necesitatea unei etapizări a creșterii vârstei de pensionare.
