Aventura lui Prigojin este departe de a se fi sfârșit. S-a încheiat numai acel capitol menit să-l scoată pe președintele Putin biruitor, atotștiitorul care a presimțit de la început ce se va întâmpla, înțeleptul care n-a acționat până n-a adulmecat că este momentul potrivit și mărinimosul care și-a iertat chiar și pe unii dintre inamicii săi.
Alte capitole noi se deschid însă chiar acum, când aflăm că Prigojin nu mai este trădător, nu-l mai paște nicio pedeapsă și a ajuns pe mâna lui Lukașenko, nu se știe în ce scop.
Este, oare, pus acolo doar la păstrare, pentru ca să devină monedă de schimb, atunci când se va ivi momentul?
Sau poate că Belarusul este spațiul stabilit pentru regruparea paramilitarilor lui Prigojin, urmând ca, după refacerea potențialului și moralului trupelor, acestea să fie aruncate în luptă, cine știe unde?
Este, oare, gruparea Wagner parte din iminentul atac pe care-l pregătește Rusia asupra Ucrainei dinspre Belarus? Sau este parte din etapa viitoare a războiului total, când Rusia se pregătește să se dezlănțuie asupra Europei cu forțe proprii, cu cele ale Belarusului, cu Wagner și cu înspăimântătoarele focoase nucleare, din care o parte sunt déjà pe teren?
Multe întrebări, niciun răspuns. Deocamdată.
Concretă e doar aventura lui Prigojin, cel capabil să străbată Rusia pe un traseu de multe sute de kilometri, ajungând până aproape de porțile Moscovei, fără să poată nimeni a-l înfrunta. Nu-i asta dovadă că țara este, așa cum s-a mai spus, un înspăimântător tigru de carton, împăratul gol din poveste, în frunte?
Căci ce poate fi mai de neînchipuit decât o grupare paramilitară care mărșăluiește în neștire prin țară, fără să-i opună nimeni rezistență?
Iar când ajunge la doar 200 km de Capitală, în loc să auzim că armata țării și-a instalat inexpugnabile forțe defensive, aflăm că orașul a intrat în panică, liderii își fac bagajele de zor, familiile liderilor sunt déjà așezate în avioane, iar starea de spirit din oraș seamănă cu cea din vechea Romă, în momentul dramatic, când străjerul vestea sinistrul anunț: „Hannibal ante portas”!
Se pare însă că, deși în lumina celor de mai sus liderul Federației Ruse – împăratul gol, deh! – părea până în acele ceasuri perdantul absolut al evenimentelor, se redresează brusc, dă de înțeles că prezumtivul învins a devenit învingător și, într-un discurs de cinci minute, încearcă să sugereze că tot el va stabili regula jocului și pe viitor.
Ba chiar îi descoperi o neașteptată mărinimie, când afli că Prigojin este trimis ca jocheu la curtea lui Lukașenko, tocmai când nimic nu l-ar fi împiedicat pe Putin să-l închidă într-o cușcă de fier și să-l plimbe prin toată Rusia, cum îl plimbase cândva Timur Lenk pe capturatul Baiazid.
Reașezat pe poziția sa de biruitor, domnul Putin face ce știe el mai bine: trage concluzii, pune accentul pe vinovăția „trădătorilor”, pe faptul că ei vor fi pedepsiți,
