Proiectul de lege pentru combaterea informațiilor false propagate în spațiul public (Deep Fake) a ajuns la Senat
A început lupta pentru combaterea Deep Fake. Senatorul PNL Vlad Pufu a spus că ”dacă dorim salubrizarea rețelelor sociale, trebuie făcută alocarea pe utilizator pe baza CNP”.
Senatul României a adoptat un proiect de lege care reglementează combaterea informațiilor false propagate în spațiul public. Actul normativ definește noțiunea de Deepfake sau Falsul Sever și aduce modificări privind realizarea, stocarea și distribuirea de imagini care sunt falsificate. Potrivit proiectului, în cazul în care astfel de imagini (foto sau video, cu sunet sau fără) sunt distribuite pe internet ori difuzate în mass-media, se instituie obligația ca respectivul material să fie însoțit de o mențiune vizibilă, care să arate clar că nu este real.
„Având în vedere dezvoltarea accelerată a inteligenţei artificiale, a tehnicilor de creare a realităţii virtuale, precum şi avansul pe care îl înregistrează procesul de dezvoltare/învăţare automată a instrumentelor tehnice (machine learning) este necesară şi importantă intervenţia legiuitorului pentru limitarea efectelor maliţionase ale conţinutului în imagini, în înregistrări audio şi video.
Specialiliştii în domeniu consideră că deepfake-ul este mult mai periculos şi are un impact mult mai puternic decât ştirile false cu care ne-am obişnuit în ultimii ani, toate acestea deoarece deepfake-ul cuprinde toate elementele unui produs de media respectiv text, fotografie, video, audio. Imaginile, înregistrările audio şi video de tip Deepfake (Fals Sever) pot cauza prejudicii enorme în ceea ce priveşte imaginea, reputaţia sau demnitatea unei persoane, cât şi asupra unor organizaţii publice, private sau chiar instituţii ale statului. Realizarea şi distribuirea unor imagini, înregistrări audio sau video de tip Deepfake (Fals Sever) pot prejudicia, în funcţie de conţinutul lor şi de contextul în care sunt gestionate, inclusiv interesul social, politic sau de securitate naţională a României, pot să erodeze încrederea în instituţii ale statului, pot aduce prejudicii de imagine unei persoane”, arată inițiatorii proiectului în expunerea de motive.
Într-o intervenție în plen, senatorul PNL Vlad Mircea Pufu, membru al comisiei de cultură și media din Senatul României, a arătat că acest proiect reprezintă doar un prim-pas în combaterea Deep Fake, iar scopul final este o mai mare siguranță pe internet pentru toți utilizatorii.
”Noi trebuie să clarificăm ce înseamnă fake news. Nu e neapărat o știre falsă, ci propagarea cu bună știință a unei știri false, care poate atinge, calomnia, denatura anumite evenimente. S-a întâmplat în 2016-2017 când era vorba doar despre textul scris. Astăzi se adaugă imaginea și sunetul. Iar în contextul inteligenței artificiale, fenomenul devine de-a dreptul periculos. Echivalează cu ceea ce a fost invenția bombei nucleare în zona ciberneticii. Și trebuie să realizăm acest lucru. La nivelul Comisiei Europene se lucrează și deja avem o lege votată pe 14 iunie, legea inteligenței artificiale, pe care cu siguranță va trebui să o armonizăm și noi.
Consider că acesta este un prim pas față de ceea ce ne așteptăm să fie anul viitor. Și dacă dorim de-adevăratelea o salubrizare a rețelelor sociale și a spune un adevăr, după părerea mea trebuie să eliminăm cât putem de mult acești troli.