Externe

Rusia în pragul unei lovituri de stat. Trupele lui Prigojin au luat cu asalt orașul Rostov/ Măsuri sporite de securitate în Moscova

Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a declanșat o rebeliune în Rusia și susține că a preluat controlul asupra cartierului general militar din regiunea Rostov.

UPDATE: Reacția lui Putin la rebeliunea grupului Wagner

Vladimir Putin a luat poziţie sâmbătă împotriva „ameninţării mortale” şi a riscului de „război civil” reprezentate de şeful grupului paramilitar Wagner Evgheni Prigojin care a declanşat o revoltă împotriva comandamentului rus, relatează AFP.

Îmbrăcat complet în negru, cu un aer grav şi pe un ton marţial, şeful de la Kremlin a susţinut un discurs la ora 07.00 GMT, fără a-l numi pe omul care-l sfidează, acuzând „trădătorii” naţiunii ruse şi promiţând să-i pedepsească.

„Este o lovitură de pumnal în spatele ţării noastre şi a poporului nostru”, a spus Putin în discursul către naţiune. „Cu asta ne confruntăm, nu este nimic altceva decât o trădare. O trădare provocată de ambiţiile nemăsurate şi interesele personale”, a afirmat el.

„Este o lovitură pentru Rusia, pentru poporul nostru. Şi acţiunile noastre pentru a apăra patria de o asemenea ameninţare vor fi dure”, a adăugat el, citat de Reuters.

„Toţi cei care au păşit deliberat pe calea trădării, care au pregătit o insurecţie armată, care au luat-o pe calea şantajului şi a metodelor teroriste, vor suferi o pedeapsă inevitabilă, vor răspunde şi în faţa legii şi a poporului nostru”, a dat asigurări Putin.

_________________________________

Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a declanșat o rebeliune în Rusia și susține că a preluat controlul asupra cartierului general militar din regiunea Rostov. Acesta cere să se întâlnească cu șefii ruși ai Apărării. 

Analiștii americani afirmă că este „o tentativă de lovitură de stat”. 

Primarul din Moscova a anunţat că sunt luate măsuri antiteroriste pentru a întări securitatea în capitala Rusiei.

Serviciul secret rus de securitate FSB a anunțat, vineri noapte, că a început o anchetă împotriva lui Evgheni Prigojin.

În Rostov, situația este tot mai tensionată. Oficialii locali i-au avertizat pe oameni să rămână în case. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu tancurile mercenarilor lui Prigojin în oraș.

Evgheni Prigojin, promite să meargă ”până la capăt”

Prigojin a acuzat vineri armata rusă că a bombardat poziţiile companiei militare private şi a promis că îi va pedepsi pe vinovaţi.

„Continuăm, vom merge până la capăt”, a spus Evgheni Prigojin într-un mesaj audio pe Telegram, după ce a anunţat că forţele sale „au trecut (…) frontiera statului” rus, ele fiind dislocate în Ucraina.

Prigojin susţine că are 25.000 de luptători. Liderul mercenarilor Wagner nu a făcut dovada acestor afirmaţii, iar AFP nu a putut confirma veridicitatea lor.

FSB face apel la grupul Wagner să nu facă ”o greşeală ireparabilă” şi să-l aresteze pe Prigojin

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) a cerut sâmbătă mercenarilor din grupul Wagner ”să nu facă o greşeală ireparabilă” şi să nu execute ordinele lui Evgheni Prigojin,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button