Bogdan Aurescu, numit consilier prezidenţial. Iohannis a semnat decretul
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea lui Bogdan Aurescu în funcţia de consilier prezidenţial.
Joi, președintele Klaus Iohannis a eliberat-o pe Luminiţa Odobescu din funcţia de consilier prezidenţial. Ea a devenit ministru al Afacerilor Externe în guvernul condus de Marcel Ciolacu.
În schimb, diplomatul Bogdan Aurescu a fost numit consilier prezidențial. Astfel, devine mâna dreaptă a lui Klaus Iohannis, cel care, potrivit Constituției, conduce politica externă și afacerile europene. De asemenea, Aurescu este și membru al Comisiei de Drept Internațional a ONU și al Comisiei de la Veneția.
Acesta a mai fost consilier prezidenţial în perioada 6 mai 2016 – 4 noiembrie 2019, în cadrul Departamentului Politică Externă.
Tot astăzi, Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul pentru numirea Guvernului României în următoarea componenţă:
* Marcel Ciolacu – prim-ministru;
* viceprim-ministru – Marian Neacşu;
* viceprim-ministru şi ministrul Afacerilor Interne – Cătălin Predoiu;
* ministrul Finanţelor – Marcel Boloş;
* ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu;
* ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse – Gabriela Firea;
* ministrul Justiţiei – Alina Gorghiu;
* ministrul Apărării Naţionale – Angel Tîlvâr;
* ministrul Educaţiei – Ligia Deca;
* ministrul Culturii – Raluca Turcan.
* ministrul Afacerilor Externe – Luminiţa Odobescu;
* ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Radu Oprea;
* ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Adrian Câciu;
* ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Adrian Veştea;
* ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila;
* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Florin Barbu;
* ministrul Energiei – Sebastian Burduja;
* ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Marius Budăi;
* ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Ivan Bogdan-Gruia;
* ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Mircea Fechet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News