Ce ne-a dat, dom’le, Uniunea Europeană?
Declarația lui Cosmin Olăroiu, un antrenor cu rezultate importante, cum că înnebunește când aude de Uniunea Europeană, a creat vâlvă pe rețelele sociale. Poziția sa poate fi explicată prin faptul că a lucrat mulți ani în țări cu regimuri politice autoritare, dar în niciun caz nu poate fi justificată. E cel puțin stânjenitor pentru un profesionist, care a profitat din plin de democrația și libertatea din România, membră a Uniunii Europene, să întrebe cu ce ne-a ajutat faptul că suntem parte a pieței comune.
În ultimul sondaj de opinie realizat pentru Parlamentul European pe tema alegerilor ce vor avea loc anul viitor, la întrebarea dacă acțiunile Uniunii Europene au avut vreun impact pozitiv în viața cetățenilor, 71% dintre ei au răspuns că da.
„Privind în jurul nostru la numeroasele tablouri care reprezintă istoria bogată a României, ne amintim că ceea ce facem astăzi scrie următorul capitol al istoriei noastre comune, România și Europa”, a spus Elisa Ferreira, comisarul european pentru politică regională, prezentă la Iași, în aprilie 2023.
„Pentru că programele de coeziune reprezintă o investiție comună: Comisia Europeană și România angajează 45 de miliarde de euro în viitorul României”, a adăugat oficialul Uniunii.
„Cu alte cuvinte, aproape 2.400 de euro pentru fiecare persoană din România. Însă e vorba de mai mult decât o sumă de bani.
E un semn al interdependenței noastre, o consecință a uniunii noastre și recunoaștere a faptului că, pentru ca întregul să fie solid, fiecare dintre părțile sale trebuie să devină mai puternică. Lansăm, acum, cea de-a treia rundă de programe de coeziune în România”, a anunțat comisarul politicilor regionale din UE.
Euroscepticul din Emirate
Într-un interviu realizat de jurnalistul Cătălin Țepelin, de la Gazeta Sportului, pentru podcastul „Profu’ de sport”, cu antrenorul Cosmin Olăroiu, 53 de ani, acesta din urmă a avut un discurs critic la adresa Uniunii Europene, cuvintele lui provocând reacții semnificative pe rețelele sociale.
Olăroiu, fost fotbalist la Universitatea Craiova și FC Național, și, apoi, antrenor de succes în România, dar mai ales în țările din zona Golfului Persic, a devenit o autoritate în domeniu, dar și unul dintre cei mai bogați tehnicieni români, averea sa fiind estimată la 46 de milioane de euro, în anul 2021, de cotidianul Pro Sport.
VIDEO. Cosmin Olăroiu nu mai suportă comunitatea europeană și nu înțelege în ce fel ajută România
În prezent, Cosmin Olăroiu antrenează echipa Al Sharjah din Emiratele Arabe Unite, cu care a câștigat Cupa Președintelui, o competiție echivalentă cu cea a Cupei României.
„…când aud despre comunitatea asta înnebunesc”, a spus Olăroiu în interviul realizat de Cătălin Țepelin, referindu-se la Uniunea Europeană.
„Nu sunt politician, nu înțeleg nimic și nu vreau să înțeleg nimic din politica asta. Ce înseamnă comunitar? Toată lumea spune Uniunea Europeană ne-a interzis, Uniunea Europeană ne obligă să facem, dar ce ne dă nouă Uniunea Europeană?”, a continuat antrenorul.
Discursul lui este șocant de asemănător cu cel promovat de reprezentanții AUR și stă la baza euroscepticismului românesc,