Am avut parte să văd multe. Primul contact cu școala l-am simțit cu mult înainte de război, iar bacalaureatul l-am promovat în 1945, odată cu încheierea păcii. Nici în anii grei ai războiului, n-a îndrăznit nimeni să pună lacăt pe școală.
Următoarea generație, cea a fiicelor mele, a apucat școala comunistă. S-au modificat programele, s-au schimbat profesorii, s-a scos limba franceză și s-a introdus limba rusă, dar nici comuniștii n-au îndrăznit să închidă școlile nici măcar o zi.
Nepoții mei – altă generație – au învățat carte răspândiți pe trei continente. Niciunul dintre ei nu mi-a vorbit despre întreruperea cursurilor pentru ca profesorii să-și rezolve cine știe ce interes.
Iar strănepoatele au intrat și ele la școală: învață carte pe un al patrulea continent. Acolo au aflat din ziare ce se întâmplă într-o țară europeană unde profesorii s-au declarat în grevă sine die – ceva ca de Cartea Recordurilor.
Nici nu știu în ce fază ne găsim. Conform unor declarații guvernamentale, negocierile s-au încheiat. Potrivit unor lideri de sindicat, greva va continua marți. Conform președintelui Iohannis, „foarte mulţi dascăli, care oricum au considerat că deja este prea mult ce a fost, se vor întoarce pur şi simplu la şcoală şi bine fac”.
Conform părinților, mă îndoiesc că aceștia ar fi interesați să susțină ceva care prejudiciază cariera și întregul viitor al copiilor, doar ca să dea satisfacție unor lideri sindicali, care caută capital politic în rândul celor pe care-i reprezintă.
- De ce profesorii trebuie să oprească greva?
În opinia mea, niciun părinte care își iubește copiii și are mintea perfect responsabilă n-ar accepta, pentru nimic în lume, să pună în joc educația și viitorul celor pe care i-a născut și crescut.
M-am îndoit totdeauna de faptul că asociațiile de părinți ar putea susține sindicatele în acțiunea lor de oprire a procesului de învățământ. Și iată: aflu că președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, îi critica zilele trecute pe sindicaliști cu privire la felul cum au negociat defectuos interesele profesorilor.
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți acuză liderii de sindicat că n-au știut să poarte negocieri inteligente, care să ducă la rezolvarea problemelor, preferând scandalul și blocarea învățământului.
Ceea ce susține această Federație nu seamănă deloc cu pretinsa susținere de care sindicatele pretind că s-ar bucura.
Îmi permit o întrebare elementară: oare în statutul de funcționare a organizațiilor de părinți sau celor de elevi se prevede ceva care le-ar îndreptăți pe acestea să susțină interesele unor terți?
Iar, dacă nu se prevede nimic, atunci pe ce bază (și din ale cui interese, nu-i așa?) intervin organizațiile de părinți și cele de elevi să-i apere pe dascăli, în cerințele lor pecuniare?
Întrebarea n-o pun degeaba. Căci, prin constituirea respectivelor organizații ca persoane juridice, instanța a aprobat implicit și statutele ce i s-au prezentat la dosar. Or,
