România, o țară cu pământ fertil și tradiție agricolă veche, importă anual alimente în valoare de peste 11 miliarde de euro. Supermarketurile sunt pline de produse aduse din Polonia, Spania, Germania sau Turcia, în timp ce fermele autohtone dispar, iar gospodăriile se închid pe capete. Situația este nu doar revoltătoare, ci și rușinoasă pentru o țară ce se revendică din agricultură.
Motivul principal: absența unui plan național de producție. Nu există obiective clare, strategii coerente sau un sprijin real pentru fermieri. Investițiile în irigații au fost tăiate, terenurile sunt preluate de bănci, cercetarea agricolă a fost ignorată, iar procesarea alimentelor a fost externalizată. România exportă materie primă ieftină și importă produse finite scumpe.
Se vorbește mult despre suveranitate, dar se ignoră fundamentalul: capacitatea de a produce hrană. Fără un plan de autosuficiență alimentară, România rămâne vulnerabilă și dependentă de deciziile externe. În loc să sprijine producătorii locali, statul îi lasă să se falimenteze, transformându-i în consumatori ai importurilor.
Această politică de distrugere lentă a agriculturii este deliberată. Este rezultatul unui sistem care nu dorește ca România să devină independentă nici economic, nici alimentar.
