Dragoș Anastasiu n-a fost o victimă colaterală. A fost o piesă importantă într-un mecanism corupt care cere șpagă ca să funcționeze. Iar când sistemul nu mai are nevoie de tine, te face bucăți. Nu pentru că ai greșit, ci pentru că ai început să încurci.
Vicepremierul Bolojan s-a trezit cu o bombă în brațe: omul adus în guvern ca simbol al reformei s-a prăbușit sub greutatea propriei complicități. Timp de opt ani, firma lui Anastasiu a plătit mii de euro lunar unei angajate ANAF ca să nu-i distrugă afacerea. Și acum, același sistem care a încasat șpaga îl arată cu degetul și îl azvârle peste bord.
Asta e drama reală: nu că Anastasiu a fost prins, ci că a fost folosit. A fost doar o unealtă. Și ca el sunt mii. Antreprenori care „dau” ca să supraviețuiască, nu ca să prospere. Și care, la un moment dat, devin prea vizibili, prea incomozi, prea vocali. Iar atunci, sistemul își protejează imaginea: sacrifică un om ca să salveze caracatița.
Demisia lui Anastasiu nu e un caz izolat. E doar vârful unui iceberg în care fiecare român de bună-credință se scufundă în fiecare zi.
