Vizita recentă a lui Nicușor Dan în Austria s-a transformat într-un spectacol jenant de supunere. N-a fost o misiune diplomatică, ci un act de obediență publică, în care președintele „de facto” al României s-a comportat mai degrabă ca un vasal medieval, nu ca liderul unei țări cu pretenții europene.
În contextul în care Austria continuă să blocheze aderarea României la Schengen, să controleze agresiv segmente-cheie ale economiei naționale și să obțină profituri colosale de pe urma unei piețe capturate, Nicușor Dan a ratat complet ocazia de a apăra interesele României. N-a cerut explicații, n-a pus condiții, n-a avut nicio revendicare fermă. A plecat cu mâinile goale, capul plecat și discursul învățat de acasă.
În loc de fermitate, am văzut servilism. În loc de apărarea demnității românești, am asistat la un exercițiu de lingușeală diplomatică. România are toate motivele să fie fermă în fața Vienei: tratamente incorecte, relații economice dezechilibrate, lipsă de reciprocitate. Dar Nicușor Dan a preferat să tacă și să confirme că status quo-ul e bine păzit.
Vizita a fost, în realitate, un semnal pentru sistem: alegerile pot continua, regulile rămân neschimbate, iar candidații „potriviți” sunt deja în poziție. România nu a avut o voce la Viena. A avut o prezență decorativă, lipsită de curaj, care confirmă că suntem conduși nu de lideri, ci de executanți.
În fața unei țări care ne blochează drepturile, Nicușor Dan a livrat tăcere, nu demnitate. Iar tăcerea asta nu e diplomatică — e complice.
