România nu mai este o democrație. E un decor fals, o piesă de teatru ieftină în care adevărata putere nu stă în voturi, ci în umbre. În spatele scenei, serviciile joacă rolul principal — și nu gratis: în 2024, SRI este recompensat cu aproape un miliard de euro.
Nu ca să ne protejeze. Ci ca să protejeze sistemul. Nu ca să ne apere de pericole, ci ca să ne țină cuminți, liniștiți, sub control. Asta e nota de plată pentru tăcere, pentru echilibru mimat, pentru stabilitatea unui joc trucat.
În timp ce spitale se închid din lipsă de bani, profesori își dau demisia, iar agricultorii ajung la sapă de lemn, serviciile încasează miliarde. Într-o țară care abia își mai duce traiul de la o lună la alta, un miliard de euro pleacă direct în buzunarele celor care nu dau socoteală nimănui.
Nimeni nu știe exact pe ce se duc acești bani. Nu există transparență. Nu există control. Există doar frică, dependență și o tăcere apăsătoare.
România nu își respectă medicii, nu își păstrează dascălii, nu-și susține tinerii. Nu construiește industrie, nu încurajează inițiativa, nu învață nimic din greșeli. Dar are grijă, cu sfințenie, de cei care apără ordinea veche. De cei care păzesc liniștea în care puterea moare lent, dar se menține.
SRI nu mai e un scut pentru cetățeni. A devenit un gardian al unui sistem învechit, un paznic al tăcerii naționale.
Un miliard de euro pe an pentru ca România să nu se trezească. Să rămână supusă. Controlabilă. Ascultătoare.
Asta nu e securitate. E un dresaj colectiv, pe bani publici. Iar nota o plătim cu toții. Din greu.
