Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat public că nu și-a acordat un spor de 50%, ci „doar” 35%, într-un efort aparent de a transmite moderație și echilibru în gestionarea fondurilor publice.
Însă, în contextul general al scandalului legat de sporurile acordate în administrație, declarația ridică semne de întrebare. Pentru mulți, gestul nu e văzut ca o dovadă de onestitate, ci mai degrabă ca o încercare de a minimaliza o practică discutabilă.
Criticii spun că diferența de procent nu schimbă fondul problemei: bani publici acordați discreționar, în timp ce cetățenii se confruntă cu taxe tot mai mari și servicii publice tot mai slabe.
„E ca și cum cineva s-ar lăuda că a luat mai puțin din casierie decât colegul lui”, spun unii comentatori, ironizând poziția oficialului liberal.
Spor pentru ce, Ilie? Pentru că ai muncit? Pentru că ai atras fonduri europene? Păi pentru asta ești plătit lună de lună. Nu ți-a cerut nimeni voluntariat. Nu faci binele pe gratis. Sporul ăsta nu e performanță, e doar o formă de șpagă administrativă legalizată.
Și dacă tot te dai exemplu de corectitudine, hai să vedem lista completă: câte sporuri ai încasat în toți anii de șefie la Consiliul Județean? Cât au costat bugetul „reformele” tale? Nu ne spune procentul. Spune-ne suma.
Noi nu vedem un erou, ci un politician care își umflă portofelul și iese apoi public să le țină lecții altora. Iar românii, sătui de farisei cu cravată și legitimație de reformator, au început să nu mai înghită sporurile date „pentru că așa se face”.
Nu e nici onestitate, nici modestie. E doar aceeași aroganță ambalată în discursuri despre cinste. România nu are nevoie de astfel de „sfinți” cu salariul umflat. Are nevoie de adevăr. Și de decență.
