Actualitate

Ion Cristoiu: George Simion captează sprijinul oamenilor furioși

Sute de transportatori din diferite regiuni ale țării au protestat în ultimele zile. Politicienii au încercat să le ia „pulsul”.

Ion Cristoiu îi dă dreptate lui George Simion. După cum știți, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a încercat să intervină în protestul fermierilor blocați în Chiajna. Solicitând jandarmilor să permită accesul acestora în București cu tractoarele.

Analistul politic Ion Cristoiu crede că George Simion a făcut bine ducându-se în mijlocul protestatarilor. „Eu cred că domnul George Simion a dat lovitura. Să vă spun de ce. Acest protest se vrea sindical (….) protestatarii au spus că nu vor să fie confiscat politic. Prin prezența sa, ca lider de partid, în mijlocul protestatarilor, chiar dacă aceștia au zis că n-are ce căuta acolo, domnul Simion și-a îndeplinit scopul: să arate că este acolo. A arătat poporului furios, electoratului AUR, sau alt electorat nemulțumit de guvern că este un politician care s-a dus acolo”, a spus Cristoiu.

George Simion a criticat Partidul Social Democrat (PSD) și autoritățile. Susținând că acestea încearcă să limiteze dreptul oamenilor de a protesta și de a-și exprima nemulțumirile. Într-un răspuns la întrebarea referitoare la prezența sa la protest, Simion a declarat: „Pentru că de ce îi e frică lui Ciolacu, Grindeanu și Barbu nu scapă. De ce ți-e frică nu scapi, PSD-ule!” Unii dintre fermierii prezenți la protest și-au exprimat insatisfacția față de prezența liderului AUR.

Cristoiu îl laudă pe Simion, Ciolacu stinge protestul

Pe de altă parte, ieri, Marcel Ciolacu, premierul României, s-a întâlnit cu protestatarii. El a anunțat că s-au stabilit întâlniri specifice cu ministerele și alte instituții responsabile. Special pentru a aborda anumite teme discutate recent.

Pe data de 15 ianuarie, luni, se va organiza prima sesiune de lucru dedicată agriculturii, cu participarea reprezentanților ministerelor implicate în acest sector. În ziua următoare, marți, 16 ianuarie, este programată o întâlnire axată pe problemele din transporturi. La care vor lua parte și reprezentanți ai ministerelor relevante. Miercuri, 17 ianuarie, se va desfășura o sesiune de lucru concentrată pe asigurările de răspundere civilă auto.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button