Politica

Ciucă, după adoptarea Legii Pensiilor: PNL vrea ca seniorii României să aibă nivelul de trai pe care îl merită

Președintele PNL Nicolae Ciucă a transmis un mesaj, după ce Legea Pensiilor a fost adoptată.

Într-o postare pe Facebook, Nicolae Ciucă, președintele PNL, a vorbit despre datoria liberalilor de a se asigura că „seniorii României au nivelul de trai pe care îl merită“.

„PNL și-a ținut promisiunea de a susține și prin vot în Parlament creșterea pensiilor românilor. Salut votul pozitiv dat în plenul Camerei Deputaților – cu contribuția parlamentarilor PNL. Traseul acestui act normativ s-a derulat în procedură de urgență, pentru ca pensiile mărite să ajungă la oameni cât mai repede posibil.

Ca liberali, vrem ca seniorii României să aibă nivelul de trai pe care îl merită, după o viață de muncă. Întotdeauna am susținut că orice majorare trebuie să se realizeze în perfectă aliniere cu bugetul consolidat al statului, aceasta fiind cheia sustenabilității oricărei creșteri a pensiilor. În ultimii patru ani, PNL a majorat punctul de pensie de trei ori – de la 1265 lei, la 1785 lei.“, a scris Nicolae Ciucă, președintele PNL.

CITEȘTE ȘI       –      Legea Pensiilor a fost adoptată de Parlament. Ciolacu: Vom veni cu toată suma când vom stabili bugetul

Proiectul legii pensiilor a intrat astăzi în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, după cum a decis săptămâna trecută Biroul permanent al forului legislativ. Deputaţii Comisiei pentru muncă s-au reunit începând cu ora 11:00.

Amintim că Senatul a adoptat, marţi, 14 noiembrie, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.

S-au înregistrat 85 de voturi ”pentru”, şase voturi ”împotrivă” şi 19 abţineri. Majoritatea amendamentelor adoptate de Senat au fost ale grupurilor PNL şi PSD.

Conform proiectului Guvernului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică).

Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button