Iohannis a ajuns în Tanzania. Se va întâlni cu omologul său Samia Suluhu Hassan
Foto Inquam Photos / George Călin
Preşedintele Klaus Iohannis continuă turneul pe care îl efectuează în Africa cu vizita de stat în Tanzania.
Potrivit agendei, vineri, Iohannis va fi primit de omologul său, Samia Suluhu Hassan, la State House din Dar es Salaam. Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune şi un dejun oficial. Sâmbătă, şeful statului va fi primit de preşedintele Zanzibarului, Hussein Mwinyi.
Cei doi vor avea convorbiri oficiale, urmate de un dejun oficial. Duminică, va fi organizată o ceremonie de rămas bun la State House din Dar es Salaam. Preşedintele Klaus Iohannis a început, marţi, turneul în Africa cu vizita de stat în Kenya. El a fost primit de omologul kenyan, William Ruto.
Ulterior, a participat la Sediul ONU de la Nairobi la o întâlnire cu directorul executiv al UNEP – United Nations Environment Program. Miercuri, şeful statului s-a întâlnit cu ministrul pentru Protejarea Naturii din Kenya, Alfred Nganga Mutua, şi cu directorul general al Kenya Wildlife Service, Erustus Kanga, în cadrul unei vizite la Parcul Naţional Nairobi, iar joi a mers la Uthiru Girls High School. Turneul preşedintelui Klaus Iohannis în Africa va continua cu vizita de stat în Republica Cabo Verde, unde va avea consultări cu preşedintele Jose Maria Neves.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, programul oficial va include, de asemenea, întrevederi cu preşedintele Adunării Naţionale, Austelino Tavares Correia, cu prim-ministrul Jose Ulisses Correia e Silva şi cu primarul oraşului Praia, Francisco Avelino Carvalho.
Totodată, Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu foştii studenţi din Cabo Verde care au învăţat în România. Şeful statului va încheia vizitele în Africa pe 23 noiembrie. Ultima deplasare din acest turneu este în Republica Senegal, unde preşedintele Klaus Iohannis va avea consultări politice cu omologul Macky Sall.
Programul oficial al vizitei mai include, printre altele, participarea celor doi şefi de stat la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal, care va găzdui cele 34 de agenţii ale ONU prezente în această ţară. Preşedintele Iohannis va avea o întâlnire şi cu foşti studenţi senegalezi în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
africa
klaus iohannis
tanzania
turneu