Când a fost Marcel Ciolacu cel mai fericit? „Eu l-am găsit pe tatăl meu după 30 de ani. După ce-ți mor părinții te schimbi, ești singur”
Cum arată „omul” Marcel Ciolacu din spatele declarațiilor de presă? Descoperiți, în premieră, câteva intimități de familie și destăinuiri din copilăria primului ministru al României!
Premierul Marcel Ciolacu a ieșit, preț de câteva minute, din haina scorțoasă de politician și s-a destăinuit, în premieră, cu sufletul „la vedere” în cadrul unui interviu emoționant cu Dana Budeanu. A acceptat provocarea să vină, pentru prima dată, în fața românilor cu tot ce a trăit și a simțit începând din copilărie, adolescență, până la momentul în care a intrat în decorul politic și a devenit omul cheie în stat de astăzi.
Ciolacu a vorbit despre părinții lui, despre cât de mult l-a afectat moartea lor (ambii diagnosticați cu cancer), dar și cum l-a schimbat și l-a ajutat în relația cu fiul său, Filip, precum și despre momentul în care s-a reconectat la nivel emoțional cu tatăl său, după 30 de ani în care nu și-au vorbit.
Moștenire de familie
„Aveam de la tata cu rușinea. Și bunul simț. Câteodată excesivă, o rușine față de celălalt mult prea mare. Uneori deranja. Dar a creat un autocontrol. Mi-era rușine de vecini, eram respectuos. Stăteam într-un bloc unde nu se încuiau ușile. Când mă trimitea mama la vecina, eu intram, îi spuneam sărut mâna, luam două ouă din frigider și plecam. Trăiam în comunități pe atunci.
Mă bucur că și soția a reușit să-l crească pe Filip în acest spirit. N-am încercat să-l influențez pe fiul meu în nicio decizie. Îi pot crea oportunitățile, dar deciziile îi aparțin. Mi-aduc aminte că la facultate i-am cumpărat încălțăminte și mi-a zis – De ce mi-ai cumpărat din ăștia că-s cam scumpi? E important ca nici copiii să nu ardă toate etapele. Am avut un singur copil. Până când s-a căsătorit, acum am doi, am și o fată. Fiind singur, aveam teamă și când trecea strada. Eu mai am doi frați, am fost mai mulți, am crescut altfel. Eu când am avut camera mea era târziu. Abia pe la vreo 16 ani.” a mărturisit Marcel Ciolacu.
Fericirea e, uneori, într-o barcă pe lac
„Mama avea grijă de noi, cred că și de aici a venit echilibrul din familie. De obicei, băieții sunt rebeli. Eu l-am găsit pe tatăl meu după 30 de ani, nu a existat o relație directă… Și după 30 de ani am început să ieșim împreună… E o capcană, când mergi cu barca la pescuit… în momentul ăla nu ai ce face, opt ore trebuie să stai acolo. Trebuie să vorbești. Și am început să comunic cu tatăl meu.
Aceeași problemă normal că o aveam și eu cu fiul meu. Dar încet încet l-am păcălit, l-am luat în Deltă și l-am urcat în barcă. Normal că după jumătate de oră s-a plictisit și a vrut să plece. Cum să pleci, că ești în mijlocul lacului! Și a trebuit să începem să comunicăm.
Acestea sunt momentele fericite de care îmi aduc aminte. Sunt legate de părinți și de fiul meu.