Politica

Armenia devine membră a Curții Penale Internaționale (CPI). Aderarea i-ar da șansa să încurajeze anchetele asupra a ceea ce ea consideră a fi „crime de război” ale Azerbaidjanului

Armenia va deveni al 124-lea stat ce va adera la Statut şi al 19-lea stat din grupul Europa de Est ce va face aceasta

Cel mai nou stat membru al Curții Penale Internaționale (CPI) va fi Armenia, începând din februarie. Anunțul a fost făcut vineri de jurisdicţia de la Haga.

Vahagn Haceaturian, preşedintele armean,  a ratificat Statutul de la Roma luna trecută, textul fondator al Curţii, după scurte dezbateri asupra acestui proiect care a declanșat ostilitatea Rusiei, aliată tradiţională a Erevanului cu care relaţiile s-au tensionat în mod considerabil.

Curtea Penală Internațională a formulat un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru „deportarea” de copii ucraineni spre Rusia.

„Statutul va intra în vigoare pentru Armenia pe 1 februarie 2024”, a declarat CPI într-un comunicat. „Armenia va deveni al 124-lea stat ce va adera la Statut şi al 19-lea stat din grupul Europa de Est ce va face aceasta”, susține comunicatul.

Armenia crede că aderarea la CPI o să-i ofere securitate substanțială față de puternicul său vecin

Aderarea la CPI, din perspectiva Armeniei, o să ofere securitate substanțială față de puternicul său vecin, care a reușit să atingă o victorie militară rapidă în septembrie, punând capăt separatismului armenilor în Nagorno-Karabah.

Consecinţă directă a ofensivei, aproape toată populaţia armeană a părăsit republica autoproclamată Nagorno-Karabah, care şi-a anunţat disoluţia pentru 1 ianuarie 2024.

Majoritatea celor 120.000 de locuitori, în doar câteva zile, au fugit spre Armenia într-un haos total. Aderarea la o asemenea structură precum CPI i-ar putea da șansa Armeniei să încurajeze anchetele asupra a ceea ce ea consideră a fi „crime de război” ale Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah. Acuzațiile acesteia au fost respinse de Baku.

Armenia a acuzat în octombrie în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), care îşi are sediul tot la Haga, Azerbaidjanul de „epurare etnică” în Nagorno-Karabah, conform Agerpres.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button