Politica

Dedesubturile scandalului dintre Elena și Oana Lasconi. Ștefan Pălărie, detalii despre discuțiile cu USR /video

Senatorul USR Ștefan Pălărie a vorbit despre scandalul izbucnit între Elena Lasconi și fiica sa, Oana, dar și despre susținerea partidului pentru primarul din Câmpulung.

Ștefan Pălărie, senator USR, a fost invitat la „Ce Se Întâmplă“, la DC News, unde a vorbit despre scandalul izbucnit între Elena Lasconi și fiica sa, Oana, dar și despre susținerea Uniunii Salvați România pentru primarul din Câmpulung.

„După cazul domniei sale în care a spus că a votat la Referendumul pentru Familie cu „Da“, a trebuit să se retragă de pe lista de europarlamentare. Explicați-mi de ce, pentru că eu nu am înțeles“, a spus Răzvan Dumitrescu.

„Eu cred că toată această perioadă se poate rezuma prin concluzia evenimentelor și anume că doamna Lasconi și-a asumat o retragere de pe lista candidaților la europarlamentare, datorită acestei situații tensionate prin care un element de relație familială personală avea riscul să ajungă să acopere teme importante pentru campania electorală.

Cu siguranță că nu problema familială a unui candidat ar fi trebuit să fie principalul lucru dezbătut în perioada campaniei de europarlamentare“, a spus Ștefan Pălărie.

„Păi stați puțin, că reacția e acum, iar campania e hăt“, a completat Răzvan Dumitrescu.

„A fost decizia doamnei Lasconi“, a replicat Pălărie, după care Răzvan Dumitrescu a insistat: A fost a domniei sale sau a domnului Drulă?

Sunt convins că au fost mai multe conversații între doamna Lasconi și conducerea partidului pentru a se lămuri ce se petrece și în aceste condiții, poate că și aceste discuții au condus la această decizie. Încă o dată, a fost o decizie asumată, comunicată de către doamna Lasconi“, a spus Ștefan Pălărie.

„Vă spun cinstit! Și pe mine m-a surprins la nivel personal întorsătura lucrurilor și aceste declarații ale fiicei doamnei Lasconi, dar permiteți-mi, ca om de învățământ și părinte, care întotdeauna a văzut că există diferențe de opinii între generații, să cred că a fost o temere pe care doamna Lasconi a avut-o, că având toate felinarele și microfoanele asupra acestei situații, ar fi putut să degenereze dintr-o discuție sau tensiune familială, într-o discuție care să afecteze spațiul public“, a mai spus Ștefan Pălărie.

„Domnișoara respectivă, fiica doamnei Lasconi, care se prezintă drept anti-capitalistă convinsă și are și un sticker cu secerea și ciocanul în față, a scos-o, practic, din politica mare pe doamna Lasconi, care nu e anti-capitalistă convinsă și nu se afișează cu secera și ciocanul pe pagina de Facebook?“, a insistat Răzvan Dumitrescu.

„Eu înțeleg întrebarea, dar nu cred că domnișoara Lasconi a executat-o politic pe mama. Eu cred că erau niște elemente familiale tensionate, care în această situație au ajuns să devieze dintr-o conversație familială internă, într-o discuție publică. Am văzut că domnișoara a regretat și și-a cerut scuze.

Era clar că acolo erau mai degrabă foarte multe emoții implicate și ele s-au dus în această formă extrem de tensionată“, a spus Ștefan Pălărie.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button