Legea pensiilor a trecut de comisie. Ce urmează – UPDATE
Foto cu rol ilustrativ: Pixabay
Legea pensiilor a trecut de comisie.
Update: Comisiile de muncă şi de buget-finanţe ale Senatului au adoptat, marţi, raport de admitere cu amendamente pentru proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.
S-au înregistrat 18 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi opt abţineri.
Dintre cele peste 100 amendamente depuse, au fost însuşite aproximativ o treime, propuse de senatori PNL şi PSD. Amendamentele senatorilor din Opoziţie au fost respinse.
Preşedinţii Comisiilor de muncă şi de buget ale Senatului, Ion Rotaru şi, respectiv, Nicolae Neagu, au susţinut că proiectul legii pensiilor aduce ”echitate”.
Potrivit senatorului PSD Ion Rotaru, fiecare articol în parte al proiectului a fost discutat cu Banca Mondială şi Comisia Europeană.
Senatorul USR Irineu Darău şi-a exprimat nemulţumirea pentru graba dezbaterii proiectului şi a acuzat parlamentarii puterii de ”dictatură” în Legislativ.
Proiectul urmează să intre, marţi, de la ora 17,00, în dezbaterea plenului Senatului, ca prim for legislativ sesizat, conform Agerpres.
Știrea inițială: Conform informațiilor pe surse ale postului de televiziune B1 TV, legea pensiilor a trecut de comisie și urmează să ajungă în Senat.
Amintim că luni seară, în urma ședinței coaliției de guvernare, cei doi lideri Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au anunțat consensul pe legea pensiilor. Anterior, ministrul liberal de Finanțe a declarat că nu sunt bani pentru a crește pensiile în proporția specificată de PSD. În cele din urmă, se pare că legea va trece în forma social-democraților.
Citește aici mai mult: PSD și PNL au căzut la pace. S-a încheiat ședința coaliției: răsturnare de situație pe pensii
Astfel, în 2024, vor crește pensiile de două ori dacă proiectul ajunge să fie promulgat în forma actuală, o dată în ianuarie cu 13,8%, o dată în septembrie, în urma recalculării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
comisie
legea pensiilor
pensii
senat