Ordonanța privind plățile cash și proiectul legii pensiilor, în analiza şedinţei de joi a Guvernului
Guvernul are în analiză în şedinţa de joi proiectul privind sistemul public de pensii, precum şi ordonanţa de urgenţă prin care se modifică plafoanele privind utilizarea plăţilor cash.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri, în şedinţa Executivului se va afla în analiză proiectul legii sistemului public de pensii şi proiectul de ordonanţă pentru modificarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. Guvernul mai are pe agendă proiectul de lege care modifică legislaţia din domeniul asistenţei sociale, în urma efectuării controalelor la toate centrelor rezidenţiale destinate persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice şi copiilor.
Proiectul de lege modifică şi completează unele acte normative în domeniul asistenţei sociale şi Legea nr.78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România. Actul normativ vizează modificarea şi completarea legislaţiei privind acreditarea, licenţierea, monitorizarea şi controlul centrelor pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi. Modificările din domeniul asigurării calităţii serviciilor sociale sunt nu doar din perspectiva asistenţei sociale, dar şi din perspectiva altor instituţii care au participat la efectuarea controalelor – din domeniul sănătăţii publice, al pazei contra incendiilor etc., se arată în expunerea de motive a proiectului.
Guvernul mai are pe ordinea de zi modificarea şi completarea Legii nr.312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi a unor acte normative în domeniul financiar în vederea asigurării transpunerii prevederilor Directivei europene 2014/59/UE.
Totodată, proiectul de lege privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale de mari dimensiuni, de pe agendă, prevede transpunerea Directivei (UE) 2022/2523 a Consiliului din 14 decembrie 2022, fiind stabilite mai multe măsuri, între care instituirea impozitului suplimentar naţional.
‘Ca regulă generală, impozitul suplimentar se datorează în jurisdicţia societăţii-mamă finale a unei întreprinderi multinaţionale. Prin exercitarea opţiunii de aplicare a impozitului suplimentar naţional, impozitul reprezentând diferenţa dintre cota minimă de 15% şi cota efectivă de impozitare determinată la nivelul filialelor din România ale întreprinderilor multinaţionale cu sediul în străinătate se va plăti în România, şi nu în jurisdicţia unde este înregistrată societatea-mamă finală.
Prin urmare, România va avea dreptul de a încasa diferenţa de impozit, aceasta nemaifiind colectată în jurisdicţiile societăţilor-mamă a grupurilor de întreprinderi multinaţionale respective, prin aplicarea regulii generale IIR’, se precizează în expunerea de motive. Ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Planului de amenajare a spaţiului maritim, precum şi hotărârea de guvern care vizează aprobarea Strategiei naţionale de ordine şi siguranţă publică 2023 – 2027 se află, de asemenea, pe agendă.
Proiectul Strategiei Naţionale de Ordine şi Siguranţă Publică 2023-2027 are ca scop general creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, prin eficienţă şi calitate sporită în activitate, creşterea nivelului de specializare pentru diferite segmente de activitate, în raport cu nevoile instituţionale şi cele ale cetăţenilor. Documentul are la bază 4 piloni, Prevenire şi Contracarare, Performanţă, Abordare integrată şi management operaţional,