Întâlnire între Klaus Iohannis și liderii PNL? ”Vezi, Nicule, de ce am zis să nu mergi în Guvern?”. Rareș Bogdan: Exclus! Asta demonstrează că nu a avut loc
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Rareș Bogdan a reacționat la o presupusă întâlnire între Klaus Iohannis și liderii PNL.
Ar fi fost o întâlnire săptămâna trecută între președintele Klaus Iohannis și liderii PNL, care ar fi avut loc înainte de reuniunea PNL de la Sinaia. Președintele le-ar fi spus liberalilor, conform Antena 3: ”Pe lista de la europarlamentare, trebuie să se regăsească oameni cu notorietate, nu fripturiști”, dându-i exemplu pe Dan Motreanu sau Rareș Bogdan. Pe această listă trebuie să se regăsească și femei, ar mai fi spus președintele.
”Vezi, Nicule, de ce am zis să nu mergi în Guvern? Acum poți să ataci măsurile lui Ciolacu” ar fi spus Klaus Iohannis.
Liberalul Rareș Bogdan a reacționat, spunând: ”N-am participat, acum aud prima oară de la dvs. Și noi cine suntem, cei buni sau cei răi?”. Întrebat ce înseamnă să fiți fripturist la PNL, Rareș Bogdan răspunde: ”Dacă a existat această întâlnire eu n-am participat, nici Dan Motreanu, care era cu mine”.
Conform acestuia, în PNL listele pentru europarlamentare vor deveni o prioritate abia în martie.
”Exclus. Ăsta este cuvântul care demonstrează că nu a existat întâlnirea. Îl cunosc pe Klaus Iohannis de 20 de ani, de când eram primar. Acest cuvânt nu există în vocabularul domniei sale. Nu se adresează cu Nicule, am participat la întâlniri. Nu folosește acest limbaj. Discuțiile sunt civilizate, protocolare, folosim politețea” spune Rareș Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
intalnire
klaus iohannis
pnl
rares bogdan