Atentatele teroriste comise de Hamas în Israel, de o atrocitate fără precedent chiar și pentru istoria unei regiuni care a trecut prin experiențe dure, au pus capăt nu doar unui status quo fragil, vândut politic ca fiind pace, ci și protestelor care au scos câteva luni oamenii în stradă, pentru a opri guvernul Netanyahu să instaureze în Israel un regim profund iliberal.
Înseamnă că războiul îi dă lui Netanyahu șansa de a se reinventa sau mai degrabă de a apăsa pedala radicalizării sociale, așa cum crede David Grossman că se va întâmpla?
La trei săptămâni de la experiența care a reactivat traumele care au trecut de la o generație la alta și a acutizat sentimentul de insecuritate, intelectualii liberali din Israel care au avertizat asupra radicalizării politicilor lui Netanyahu nu fac pași înapoi.
Yaniv Iczkovits, care astăzi e la război, fiind unul dintre rezerviștii care au servit într-unul dintre corpurile de elită ale armatei, semnează miercuri un editorial în presa franceză în care explică răspicat că lupta contra Hamas nu i-a influențat în vreun fel convingerea că regimul Netanyahu a apăsat pedalele ocupației ilegale.
De altfel, nu există intelectual liberal în Israel care să nu fi afirmat că soluția care ar repune pe masă, real, posibilitatea păcii, adică a coexistenței celor state state, israelian și palestinian, implică revenirea la granițele din 1967.
În interviul pe care mi l-a acordat acum câțiva ani la București, unul dintre scriitorii de elită ai Israelului din generația „veche”, Meir Shalev, care locuia într-un moshav, spunea fără nicio urmă de dubiu că retragerea Israelului în granițele de dinaintea războiului din 1967 e condiția sine qua non a negocierilor pentru pace.
Există, de fapt, o singură soluție. Bine, sunt şi altele, dar improbabile, cum ar fi să dispară într-o zi, prin vreo minune divină, toţi evreii din Orient sau toţi palestinienii. Dar nu se va întâmpla asta. Singura soluţie pe care o văd, care din păcate devine din ce în ce mai mult teoretică, este ca Israel să dea înapoi teritoriile ocupate în 1967, iar palestinienii să accepte rezultatul războiului din 1948. Fără întoarcerea refugiaţilor din 1948, pentru care pot fi plătite compensaţii economice. Mi-e teamă că ne îndepărtăm de această soluţie, deoarece ostilitatea dintre cele două popoare creşte din ce în ce mai mult. Apoi, este o prea mare implicare a religiei în acest conflict, iar oamenii îşi pierd raţiunea când se implică religia. Nu sunt deci prea optimist, nu vă pot promite că se va întâmpla în timpul vieţii noastre, pe de altă parte, noi avem o istorie lungă, cu perioade foarte dificile, am învăţat să avem răbdare, dar şi să acţionăm. Ce nu îmi place la guvernanţii de azi din ţara mea e că nu sunt dispuşi să facă nimic. Când e clar că trebuie să continuăm acţiunile în direcţia negocierilor de pace. Chiar dacă înţelegem că nu este un lucru uşor.
Meir Shalev, interviu cu Magda Grădinaru
Mai mult,
