Noua Lege a pensiilor. Document integral – surse
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Redacţia DCBusiness a intrat în posesia noii Legi a pensiilor care a fost analizată, marţi seara, de către coaliţia PSD-PNL.
Chiar în seara în care premierul Marcel Ciolacu a ieşit public, într-o emisiune TV, pentru a oferi detalii despre noua Lege a pensiilor, redacţia DC Business a intrat în posesia documentului. Draftul noii Legi a pensiilor care a fost obţinut de la surse de încredere poate fi consultat, în întregime, aici.
Noua Lege a pensiilor a fost analizată, marţi seara, de către Coaliţia PSD-PNL.
Ce a declarat, marţi seara, premierul Ciolacu
Invitat la România TV, marţi seara, în emisiunea lui Victor Ciutacu, premierul Marcel Ciolacu a oferit informaţii oficiale, în premieră, despre noua Lege a pensiilor.
„A fost prezentat noul proiect, noua Lege a pensiilor în interiorul Coaliţiei. În primul rând vreau să o felicit pe doamna ministru (n.r. – al Muncii) pentru perioada scurtă pe care a avut-o de a închide noua Lege a pensiilor şi întreaga echipă de la minister; avem acolo o doamnă secretar general, o femeie dedicată pe acest subiect pentru că au avut concomitent atât negocieri cu Banca Mondială cât şi cu Comisia Europeană, impunând un ritm alert pe Legea pensiilor, trecută ca şi jalon în cererea de plată nr. 4, astfel încât în noiembrie să avem negociat cu Comisia scoaterea acelui 9,4% cu Comisia Europeană, definitiv în România.
Citește mai departe pe dcbusiness.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
document
lege
pensii