Aeroport din Rusia luat cu asalt de o mulţime dezlănţuită care striga „Allah akbar” în căutarea evreilor
Israelul a cerut duminică Rusiei să-i protejeze pe toţi cetăţenii israelieni şi pe toţi evreii după ce aeroportul din capitala republicii Daghestan, a fost luat cu asalt de susţinători ai Hamas imediat ce s-a anunţat că un avion venind de la Tel Aviv urmează să aterizeze.
Zeci de oameni au luat cu asalt duminică seară pistele de aterizare şi terminalul aeroportului din Mahacikala, capitala republicii ruse majoritar musulmane a Daghestanului, după ce s-a anunţat că un avion care vine din Israel urmează să aterizeze, relatează AFP şi Reuters, citează Agerpres.
Potrivit media Izvestia şi RT, aceştia au apărut pe acoperişul aeroportul şi pe piste. Înregistrări video postate pe Telegram arată zeci de bărbaţi doborând bariere, încercând să controleze maşinile care ies din aeroport sau forţând porţile din terminal. Într-una dintre înregistrări poate fi văzut un bărbat pe una dintre aripile unui avion al companiei ruse Red Wings.
Potrivit site-ului specializat Flightradar, un zbor de la Tel Aviv al acestei companii a aterizat la ora 19.00 locală (16.00 GMT) la Mahacikala. Potrivit Sota, media independentă, este vorba despre un zbor de tranzit care urma să decoleze către Moscova la ora locală 21.00.
Nu se ştie pentru moment dacă avionul este în continuare pe pistă şi care este situaţia pasagerilor, notează AFP. Înainte de a pătrunde în terminal, mai mulţi manifestanţi au încercat şi să verifice paşapoartele persoanele care ieşeau din aeroport în încercarea de a-i găsi pe cetăţenii israelieni.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei