Opinie Dan Dascălu, Avocat Partener D&B David şi Baias şi Radu Noşlăcan, Avocat Senior D&B David şi Baias: Ce soluţii au companiile private pentru a ajusta preţuri din contractele de achiziţie publică în urma preconizatelor creşteri de costuri suportate ulterior recentelor modificări legislative fiscale?
Pachetul de măsuri fiscale ar putea antrena creşterea costurilor cu forţa de muncă, cu finanţarea şi, în general, majorarea preţurilor diverselor materiale şi produse, cu impact inclusiv asupra angajamentelor pe care statul şi companiile private şi le-au luat reciproc în contractele de achiziţie publică. Astfel, companiile private trebuie să analizeze soluţiile pe care le au la îndemână pentru a recupera o parte din pierderile suferite ca urmare a acestor modificări, împărţind povara cu statul care se va afla, practic, în situaţia de a suporta efectele propriilor măsuri.
Pentru început reamintim că noţiunea de contract de achiziţie publică priveşte acele contracte încheiate, pe de o parte, între un operator economic, şi o autoritate publică (în sens larg), pe de altă parte, care au drept obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii. Contractele de achiziţie publică se încheie, de regulă, ca urmare a unei proceduri de atribuire competitive (adică o licitaţie publică) desfăşurate conform Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, la care pot participa diverşi operatorii din piaţă.
Urmare a desfăşurării procedurii competitive de atribuire este desemnat câştigător ofertantul care a prezentat oferta cea mai bună. Se înţelege că deşi în sensul Legii nr. 98/2016 oferta cea mai bună nu este întotdeauna oferta cu cel mai mic preţ, elementul preţ al viitorului contract de achiziţie publică reprezintă un element central al acestui tip de contract, la fel ca şi în cazul contractelor încheiate între companii private.
Datorită importanţei care se acordă elementului de preţ al viitorului contract de achiziţie publică regula instituită de Legea nr. 98/2016, inspirată din directiva europeană omonimă, este că acest element nu ar trebui să sufere modificări pe parcursul derulării contractului de achiziţie publică.
Regula enunţată mai sus îşi găseşte explicaţia în logica desfăşurării unei proceduri competitive de atribuire pentru desemnarea celei mai bune oferte căci dacă chiar preţul ar putea fi alterat ulterior încheierii contractului de achiziţie publică, atunci însăşi procedura de atribuire ar fi fără rost.
Pe de altă parte, în legătură cu contractele administrative (care reprezintă genul în raport de contractele de achiziţie publică) s-a conturat în timp un principiu esenţial care priveşte tocmai elementul de preţ al acestor contracte.
Astfel, în virtutea principiului echilibrului financiar în contractele administrative (aplicabil, implicit, şi contractelor de achiziţie publică), dar şi a justului echilibru între interesul public şi cel privat, se consideră că în situaţia în care autoritatea publică agravează prin fapta sa condiţiile contractuale sau când împrejurări de ordin economic imprevizibile la momentul încheierii contractului şi independente de voinţa părţilor afectează clauzele contractuale, contractantul (privat) are dreptul la compensaţie.
Fără a intra în prea multe detalii, precizăm că acest principiu a fost justificat doctrinar de chiar interesul public care reclamă o aplecare spre modul de funcţionare din punct de vedere financiar al contractului administrativ (şi a contractului de achiziţie publică) întrucât o eventuală dificultate financiară cu care s-ar confrunta contractantul privat l-ar putea constrânge pe acesta din urmă să oprească sau să afecteze semnificativ maniera de continuarea serviciului public,
