Ministrul Mediului, anunț surprinzător în direct, la DCNews: Rată de absorbție uriașă a fondurilor europene. ”Ca a statelor ambițioase”
Mircea Fechet, ministrul Mediului: Ne așteptăm la o rată de absorbție a fondurilor europene de peste 90% / Foto: Pixabay
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a vorbit despre rata de absorbție a fondurilor europene.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a vorbit la DC NEWS despre rata de absorbție a fondurilor europene.
„Ascultându-l pe ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, ne așteptăm la o rată de absorbție foarte apropiată de cea a statelor ambițioase, respectiv peste 90%, că va fi 97, 98, 99%, ceea ce nu e deloc puțin lucru și dacă vom încheia actualul exercițiu financiar 2014-2020 cu o astfel de absorbție a fondurilor europene, nu pot decât să fiu optimist și în ceea ce privește viitorul exercițiu până în 2027, cu termen de implementare până în 2030, care este complementar și Planului Național de Redresare și Reziliență, unde mai sunt și acolo niște bani, se termină în 2026”, a spus Mircea Fechet.
Mircea Fechet, despre PNRR: Un singur jalon neînchis era în dreptul ministerului pe care mi l-am asumat
„Suntem întârziați rău de tot”, a intervenit Bogdan Chirieac.
„Depinde, cu unele jaloane suntem întârziați, cu altele nu suntem. La sfârșit, și nu numai la sfârșit, pentru că tocmai din acest motiv avem toate aceste etape intermediare în care putem să ne facem o auto-analiză și să vedem cum facem să obținem ceea ce ne-am propus să facem. Ceea ce pot eu să spun din perspectiva Ministerului Mediului e că la cererea de plată numărul 3, spre exemplu, un singur jalon neînchis era în dreptul ministerului pe care mi l-am asumat cu termen de rezolvare în această perioadă și care se referă la programul Prima Conectare.
Pentru familiile vulnerabile statul român să le tragă apă în casă, mai pe românește, pentru că le trecea țeava prin fața porții și oamenii nu aveau bani să se racordeze la apă sau la canalizare. Pe banii europeni din PNRR facem noi acest lucru și am deblocat și acel jalon. Deci astăzi când discutăm, în legătură cu cererile de plată trimise deja Comisiei Europene spre decontare, pot să spun că Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor nu are nici o restanță”, a spus acesta.
„Ce fonduri europene v-au alocat pentru exercițiul acesta 2021-2026?”, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Astăzi acele investiții sunt înglobate într-un program mai mare, cel de infrastructură mare și în viitor va exista un program operațional dedicat dezvoltării durabile. Eu nu sunt neapărat adeptul acelei situații în care ministrul trebuie să aibă pe toată lumea în coordonare, cu atât mai mult cu cât mediul reprezintă un domeniu care vizează foarte multe ministere. Când vorbim despre mediu, discutăm și despre energie, agricultură, transport, biodiversitate, și despre păduri, și despre calitatea aerului, despre o grămadă de lucruri”, a explicat Mircea Fechet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News