Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Armatei României: Această sărbătoare capătă o importanță și o semnificație aparte în acest an
Vezi în articol mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Armatei României.
„Ziua Armatei României este una dintre sărbătorile naționale cu semnificație istorică și simbolică aparte din perspectivă istorică. Astăzi, într-un context regional și global marcat dramatic de tensiuni politico – militare și conflicte armate deschise, această sărbătoare capătă și o semnificație profund ancorată în realitatea contemporană și în perspectivă.
Reper ce stă sub semnul curajului și al sacrificiului în lupta pentru libertate, 25 octombrie 1944 – data eliberării teritoriului actual al României – este parte esențială a Istoriei Naționale, alături de toate celelalte momente semnificative pentru rezistența și dezvoltarea noastră ca națiune liberă și independentă.
„România de astăzi a fost construită prin curajul și sacrificiul strămoșilor noștri”
România de astăzi a fost construită prin curajul și sacrificiul strămoșilor noștri, a unor oameni care au avut puterea de a se sacrifica pentru un ideal comun, pentru o națiune viitoare pe care și-au dorit-o liberă și prosperă. Alături de ei, în galeria eroilor neamului, sunt eroii zilelor noastre, militarii români care și-au pierdut viața în teatrele de operații în numele libertății și al democrației! Tuturor acestor apărători ai României și ai valorilor ei se cuvine să le fim veșnic recunoscători!
Această sărbătoare capătă o importanță și o semnificație aparte în acest an, într-un context geopolitic complicat și radical schimbat de războiul în desfășurare din Ucraina și recentul atac atroce al HAMAS asupra Israelului. O armată puternică și modernă este un imperativ pentru siguranța națională, independența și suveranitatea noastră națională, imperativ care decurge inclusiv din calitatea de stat membru NATO.
Generația noastră are onoarea de a fi parte a unei alianțe militare puternice, așa cum este Alianța Nord-Atlantică și, implicit, privilegiul de a fi parte a mecanismelor prin care aceasta asigură libertatea și securitatea tuturor membrilor. De aceea, avem datoria să continuăm consolidarea apartenenței noastre la NATO și UE, să ne întărim Armata, precum și întregul sistem național de ordine publică și siguranță națională.
„Ziua de astăzi este și despre curaj, patriotism și spirit de sacrificiu”
Aceste apartenențe, împreună, reprezintă garanția pentru libertatea și siguranța noastră, pentru o viață socială și politică democratică, în care fiecare să fie liber să își caute împlinirea. Trăim vremuri în care patriotismul este o condiție esențială pentru libertatea și dezvoltarea noastră națională, iar atașamentul față de valorile naționale, democratice, euroatlantice, profesionalismul în tot ceea ce facem, credința în destinul nostru ca Națiune, sunt reperele esențiale ale acestui patriotism.
Și pentru că ziua de astăzi este și despre curaj, patriotism și spirit de sacrificiu, amintesc împlinirea a 102 de ani de la nașterea Regelui Mihai, cel ale cărui memorabile cuvinte „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară luată cu împrumut de la copiii noștri” trebuie să ne călăuzească deciziile. La mulți ani, Armatei Române! La mulți ani, România!”, este mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Armatei României.