Dincolo de orice altă știre, despre orice evoluție politică sau economică din România, știrea cea mai gravă, demnă de cel mai apăsat și prelungit breaking news și de cele mai ample analize, este raportul Băncii Mondiale care analizează depopularea României.
Datele sunt teribile. România a pierdut în ultimii 10-15 ani 20% din forța de muncă, 2 milioane de oameni au plecat în alte țări. Potrivit studiului, pleacă definitiv mai ales românii tineri și cu nivel de educație ridicat.
Vârsta medie a populației a crescut de la 34,4 de ani în 2000 la 43 de ani în 2021. Exodul creierelor și al forței de muncă este însoțit de o scădere a natalității, care accentuează scăderea demografică.
Efectele sunt vizibile: distorsiunea pieţii muncii din cauza dezechilibrului între cerere și ofertă, productivitate scăzută, competență scăzută, dezvoltare modestă. Suntem la coada UE în ceea ce privește digitalizarea.
Banca Mondială identifică o serie de cauze corecte, începând cu investiția foarte scăzută în educație și sănătate. Antreprenorii vorbesc despre politicile economice și fiscale total neprietenoase.
De fapt, România este o țară în care ai tot mai puține argumente să dezvolți, să investești, să faci copii. Este o țară cu toate ierarhiile inversate, în care un om cu principii sănătoase, care crede în corectitudine, în muncă, în seriozitate, în cuvântul dat și în regulă se sufocă în fiecare zi până când decide să-și ia câmpii.
Cele doua milioane de români care au plecat din țară nu au căutat neapărat bogăția și covrigii din coada câinelui. Ci doar o viață decentă, predictibilă și conformă cu munca lor.
- Autodenunț în țara lui Garcea: du-te, copile, unde vezi cu ochii, cât mai departe!
Cel mai mare exod dintr-o țară care nu e în război este în căutarea normalității, de fapt.
Au plecat cei care nu mai suportă să fie conduși și sfidați de incompetenți corupți, de agramați, de plagiatori. Nu mai suportă ca viețile să le fie dependente de persoane care au dificultăți la acordul dintre subiect și predicat.
Dacă veți întreba studenții la medicină, de exemplu, intrați la UMF în imensa majoritate nu datorită școlii urmate, ci meditațiilor plătite de părinți, vă vor răspunde covârșitor că visul lor e să plece.
Nu doar pentru salarii. Ci pentru funcționarea sistemului, pentru șansele de a progresa, pentru calitatea actului medical pe care îl vor presta. Puțini dintre cei mai buni rămân, dar și dintre ei după o vreme renunță și pleacă, la rândul lor.
Iar efectul este un cerc vicios. Majoritatea rămasă e a celor pentru care conducătorii sunt reprezentativi și pentru care ierarhia inversată de valori este un avantaj. Vor funcționa, vor vota, își vor face meseria în consecință, împingând spre exod tot mai mulți dintre ceilalți, care mai rămăseseră.
Și pentru că este așa, educația nu este un subiect de interes național, deci șansa de inversare a trendului nu mai există.
