Din „motive umanitare”, teroriştii Hamas au mai eliberat 2 femei care erau ţinute ostatice
Teroriştii Hamas au mai eliberat doi ostatici. Este vorba despre două femei israeliene în vârstă de optzeci de ani, spunând că au făcut acest lucru din „motive umanitare”.
Yocheved Lifshitz, 85 de ani, și Nurit Yitzhak, 80 de ani, cu cetăţenie israeliană, au fost conduse la punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Israel și Egipt și predate Crucii Roșii. a transmis The Times and The Sunday Times pe canalul de YouTube.
Acestea au fost transportate la un sputal din Tel Aviv. Iniţial se vehiculase eliberarea a 50 de ostatici, însă doar cele două octagenare au fost eliberate. Soţii acestora se află încă în mâinile Hamas.
Crucea Roșie a confirmat eliberarea celor două ostatice și a anunţat că a participat la efortul de negociere pentru eliberarea acestora. De asemenea, ele au fost transportate în afara Fâşiei Gaza, luni seara, a transmis BBC.
Într-o postare pe Twitter, Crucea Roșie a adăugat că și-a îndeplinit „rolul de intermediar neutru“ pentru a duce la bun sfârșit acestă misiune și pentru a facilita și viitoare eliberări de ostatici. „Sperăm că vor fi în curând alături de cei dragi”.
Eliberarea ar fi fost negociată de oficiali din Egipt și Qatar, deși nimic nu a fost cerut în schimb de Hamas, care încearcă în prezent să afişeze o altă faţă în opinia publică internațională după atacurile sângeroase asupra Israelului din 7 octombrie.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei