Ce poate transforma un război contra terorii într-un dezastru care să depășească caracterul local
Răul poate fi și mai profund dacă nu sunt înțelese și corectate toate cauzele care au permis tacit ca teroriștii Hamas să poată ucide în cele mai violente moduri cetățeni israelieni, chiar în casele lor. Crearea unei societăți palestiniene radicalizate total, laolaltă cu radicalizarea societății israeliene, trecută printr-un infern la 7 octombrie, ar putea fi consecințe cu potențial de dezastru atât pentru Orientul Apropiat, cât și pentru Occident.
Atrocitățile Hamas trebuie să rămână în istorie drept ceea ce sunt, o consecință maximală a radicalizării și a compromiterii atât a Islamului, prin denaturarea conceptelor religioase, cât mai ales a cauzei palestiniene. Iar faptul că Israel afirmă, preluând unul dintre argumentele Ucrainei, că poartă o luptă contra terorismului care poate proteja și Occidentul, este la fel de real, cu condiția ca această luptă să nu meargă mimetic pe urma războiului SUA în Afganistan.
Niciun intelectual de calibru din Israel însă, indiferent de ideologia de la care s-ar reclama, nu se eschivează de la a vedea responsabilitatea pe care puterea politică din Israel o are în felul în care a permis Hamas să își crească forța, până când reușit să infirme întreg sistemul de informații al Israelului și, mai mult, să aibă capacitatea de a pune problema unor amenințări în afara Orientului Apropiat, în Occident. Mai mult chiar, atât scriitori implicați civic, iar asta în Israel îi privește cam pe toți, cât și analiști și jurnaliști, au avertizat constant în ultimii ani asupra felului în care politicile lui Benjamin Netanyahu, longevivul prim-ministru al Israelului, alimentează radicalizarea palestinienilor, pe de o parte, și vulnerabilitățile interne, pe de altă parte.
Asta nu înseamnă însă că există un singur israelian care să privească Hamas cu indulgență.
Auto-criticismul este o tradiție a Israelului de a evalua modul în care au fost luate deciziile și de a fi deschis la a le critica. (…) Au fost vremuri când Israelul ducea războaie, când nu doar că era acceptabil, dar chiar erau apreciați cei care spuneau că un lucru sau altul ar fi trebuit să fie făcute altfel. În timpul Războiului de Independență, din 1948, de exemplu, când un poet israelian a publicat un poem în care era vorba de ceea ce el considera a fi lucrurile rele făcute de un soldat israelian, David Ben Gurion a cerut să fie tipărit în mii de exemplare, pentru a ajunge în ranița fiecărui soldat, pentru ca ei să fie conștienți că există standarde morale la care trebuie să se ridice.
Daniel Gordis, senior vicepresident și Koret distinguished fellow la Shallem College și editorialist la Jerusalem Post și Bloomberg View
În egală măsură, și liderul palestinian Abu Mazen (Mahmud Abbas) a adoptat sincron aceeași strategie care a permis Hamas să pună mâna pe toate instituțiile sociale și politice din Gaza, delegitimând constant Autoritatea Palestiniană.
Așadar, cele două mari părți ale conflictului israelo-palestinian au lăsat Fâșia Gaza să fie total izolată și controlată de Hamas, recunoscută de UE și SUA ca fiind organizație teroristă,
