Tragedie în Italia. O româncă a fost găsită moartă în casa sa. Gabriela era câștigătoarea Miss Sanremo Lady 2022
O româncă a fost găsită moartă în casa sa din Italia. Gabriela Salgău era câștigătoarea titlului de Miss Lady Sanremo 2022.
Femeia de 51 de ani a fost cândva și Miss OK Cinema Girl şi se stabilise în Italia în urmă cu ceva timp, în Portogruaro, Veneția.
Alerta a fost dată de familia Gabrielei, îngrijorată că femeia nu mai dădea niciun semn de viaţă. Au sunat la numărul de urgenţă, iar salvatorii au intrat în casă, găsind-o pe româncă în dormitorul său, fără viaţă, scrie unionesarda.it.
Din primele cercetări, femeia ar fi murit în urma unui infarct. Cadavrul Gabrielei a fost transportat la morgă, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a afla ce s-a întâmplat.
Gabriela era din Suceava, dar îşi construise o nouă viață în Portogruaro. Era cunoscută de asemenea pentru implicarea sa în cauze nobile, în special în lupta împotriva violenței asupra femeilor, potrivit observatornews.ro.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei