Ciuvică: E de noaptea minții ce face Nicușor Dan
Inquam Photos / George Călin
Mugur Ciuvică a spus că „este de noaptea minții ce face Nicușor Dan”.
Contribuția Bucureștiului la PIB-ul național a scăzut de la 37% în 2019 la 34,6% în 2021 și până la 29,8% în 2022, nivel similar cu cel din 2010, din plină criză financiară. Pierderea estimată pentru veniturile fiscale este de 3,45 miliarde de euro pentru perioada 2022 – 2026.
Pierderile cauzate de blocajul urbanistic din București se adâncesc. Ponderea Bucureștiului în ceea ce privește locuințele nou livrate scade de 66,50% în 2020 la 57,40% în 2022, în timp ce Ilfovul crește de la 33,50% în 2020 la 42,60%. Mai multe detalii aflați aici – Livrările de locuințe noi scad în București, în defavoarea Ilfovului. Capitala își diminuează contribuția la PIB-ul național – https://www.dcnews.ro/livrarile-de-locuinte-noi-scad-in-bucuresti-in-defavoarea-ilfovului-capitala-isi-diminueaza-contributia-la-pib-ul-national_934642.html
Mugur Ciuvică a comentat acest subiect la DC News.
„Uitați-vă ce se întâmplă în București! Este noaptea minții! Ca să nu mai zic că… a scăzut foarte mult PIB-ul Bucureștiului pentru că Nicușor Dan a blocat construcțiile. Dar dincolo de acest lucru… ce face pe străzi?! A lăsat aceeași mizerie, totul este o mizerie! Acum face numai labirinte, stâlpișori, piloni galbeni peste tot, abia te strecori cu mașina printre piloni, parcă ești la examenul de șoferi pe vremuri. Oricum, fiind aiurea puși, s-au rupt din ei pentru că îi lovește lumea cu mașina. O mașină de gunoi nici nu trece printre pilonii respectivi. Sunt niște chestii de noaptea minții”, a zis Mugur Ciuvică la „Miercurea Neagră”, la DC News și DC News TV.
Jurnalista Diana Tache, analistul politic Bogdan Chirieac şi preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, au dezbătut subiectele politice ale săptămânii în cadrul unei noi ediţii a emisiunii Miercurea Neagră:
VEZI ȘI: Oamenii din Sectorul 6, închiși până în 2024. Chirieac: Cine ar fi trebuit să câștige licitația pentru reparațiile la Podul Grant / Diana Tache: Îngrozitor ce se întâmplă acolo / video – https://www.dcnews.ro/oamenii-din-sectorul-6-inchisi-pana-in-2024-chirieac-cine-ar-fi-trebuit-sa-castige-licitatia-pentru-reparatiile-la-podul-grant-diana-tache-ingrozitor-ce-se-intampla-acolo-video_934721.html
VEZI ȘI: Paradox cu Podul Grant după ce a fost închis. Periuța de dinți din Armată vs. lingurița de ciment de la pod / video – https://www.dcnews.ro/paradox-cu-podul-grant-dupa-ce-a-fost-inchis-periuta-de-dinti-din-armata-vs-lingurita-de-ciment-de-la-pod-video_935025.html
Rareş Bogdan (PNL) a spus sâmbătă, la Prima TV, că Nicuşor Dan nu poate fi candidatul PNL la Primăria Capitalei.
„De ce să fie Nicuşor Dan? L-a susţinut Ludovic Orban, nu noi”, a zis europarlamentarul.
Întrebat dacă Nicuşor Dan i se un primar bun, Rareş Bogdan a zis: „Nu!”. De asemenea, Rareş Bogdan a respins şi opţiunea Gabriela Firea.
„Exclus. Bucureştiul are nevoie de un primar care să înţeleagă că oraşul trebuie să se dezvolte, nu să stai şi să nu semnezi nimic. Va fi şi opţiune liberală. Nu vă dau niciun nume, avem trei-patru opţiuni”, a mai zis liberalul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News