Marcel Ciolacu, mesaj de la Kiev: Din acest moment, o singură limbă reprezintă poporul român la nivel internaţional, limba română
Premierul Marcel Ciolacu a participat miercuri, la Kiev, la prima ședință comună a Guvernelor României și Ucrainei și a avut întrevederi oficiale cu președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal, și cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.
„Aflat la Kiev în vizită de lucru, șeful Executivului a subliniat că România va continua să sprijine Ucraina politic și practic până la victoria finală și restabilirea completă a integrității sale teritoriale, dar și mai departe în procesul de reconstrucție a țării și de integrare europeană și euro-atlantică.
În cadrul întrevederilor oficiale, prim-ministrul României a salutat demersurile Guvernului ucrainean pentru recunoașterea inexistenței așa-numitei ”limbi moldovenești””, transmite biroul de presă al Guvernului.
”Din acest moment, la nivel internațional există o singură limbă care reprezintă poporul român: limba română! Mulțumesc pentru decizia istorică prin care Guvernul ucrainean a corectat o nedreptate. Sunt ferm convins că împreună vom conlucra și pentru a modifica legislația în ceea ce privește drepturile minorităților. Toate drepturile pe care le au ucrainenii în Romania vor fi regăsite si în legislația din Ucraina, astfel încât toți cetățenii de origine română, care trăiesc în Ucraina, să aibă aceleași drepturi”, a declarat prim-ministrul Ciolacu.
Ce se întâmplă cu slujbele religioase în limba română
Premierul a adăugat că împreună cu omologul său ucrainean a abordat și problematica asigurării serviciilor religioase în limba română. ”Libertatea religioasă este un drept fundamental, iar păstrarea identității religioase și a limbii de slujire sunt principii fundamentale pentru orice societate”, a punctat șeful Executivului, la Kiev.
„Am semnat documente în domenii extrem de relevante”
Prima ședință comună a Guvernelor României și Ucrainei este un moment istoric pentru că reprezintă primul pas concret în realizarea Parteneriatului Strategic convenit între țările noastre, apropiate și prin viziuni comune care țin de respectarea valorilor democratice fundamentale, a subliniat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
”În contextul primei ședințe comune de Guvern, am semnat documente în domenii extrem de relevante pentru relațiile noastre. Pe baza dialogului am găsit formula cea mai potrivită pentru a asigura tranzitul cerealelor din Ucraina, protejând, totodată, piața românească și interesele producătorilor agricoli români. Am setat împreună un model foarte bun de cooperare în acest domeniu. Reiterez angajamentul Guvernului român de a dubla capacitatea de tranzit lunară, până la sfârșitul anului”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Comisia Europeană a salutat Memorandumul de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul Ucrainei privind consolidarea cooperării în asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene și a subliniat că acest aranjament va crește capacitatea Căilor Solidarității, iar România are un rol esențial în acest sens.
România modernizează şase puncte de trecere a frontierei cu bani europeni
România va beneficia de o finanțare europeană de 1,2 miliarde de euro pentru modernizarea a șase puncte de trecere a frontierei la granița de nord și amenajarea altor opt puncte, decizii care vor îmbunătăți fluxul de trecere a frontierei între România și Ucraina, va servi nevoilor imediate de import și export ale țării vecine afectate de război și o va ancora ferm în zona de transport a Uniunii Europene.