Vești proaste pentru Guvern! Petre Lăzăroiu dinamitează asumarea răspunderii pe măsurile fiscale – VIDEO
Fostul judecător CCR consideră inadmisibil să fie asumată răspunderea, dintr-un foc, pe 22 de acte normative.
Cu privire la modificările fiscale, Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, spune că ”stau și mă întreb acest proiect de faza de neconstituționalitate extrinsecă”. ”Această lege, în primul rând, nu respectă spiritul Constituției” a afirmat constituționalistul, în emisiunea ”Culisele Justiției” de la DCNewsTV. Întrebat de jurnalista Laura Duță ”în ce sens”, a răspuns: ”Modifică nu mai puțin de 22 de legi, din varii domenii. Dacă ar fi fost vorba doar despre măsuri financiar fiscale și bugetare, ar mai fi mers discutate la pachet. Dar se modifică inclusiv codul administrativ, legea salarizării…”.
”Constituția dă posibilitatea Guvernului să legifereze în anumite situații bine determinate. Nu spune că oricând Guvernul își poate asuma răspunderea. Și-o angajează când nu se bazează pe o majoritate confortabilă ca să poată să-și treacă legea. Iar Curtea a stabilit principii care trebuie respectate, precum urgența (poți să-ți angajezi răspunderea când este urgent și nu ai alte soluții la îndemână). (…) Guvernul își poate angaja răspunderea pe un program, pe o declarație politică și pe un proiect de lege. Curtea, sigur, a mai dat liber, chiar și când eram eu la CCR, am dat liber la angajarea răspunderii, erau mai multe în joc, dar aveau totuși în legătură unele cu altele, adică am zis să mergem și cu legislație colaterală, dar nu se poate fără cea principală pe care o dezbatem. Dar nu 22 de acte normative…” spune Petre Lăzăroiu, care afirmă deschis că dacă era în CCR la momentul deciziei, proiectul nu ar fi trecut testul de neconstituționalitate.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News