Schimbări majore pentru prosumatori: Compensare financiară lunară, decont la facturile de gaze! Iată informațiile complete
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Modificarea legislativă a fost aprobată de plenul Senatului.
Inițiativa legislativă a senatorului UDMR Antal Lóránt privind modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/ 2012 a fost aprobată de către plenul Senatului. Proiectul prevede schimbări majore în ceea ce privește drepturile prosumatorilor: compensarea financiară se va putea solicita lunar, iar valoarea surplusului de energie va putea fi donată sau utilizată pentru decontarea facturii de gaze.
„În România, în momentul de față, există peste 80.000 de prosumatori, care produc în jur de 1.000 de MW de energie. Vorbim de un interes în creștere în rândul populației pentru instalarea de panouri fotovoltaice, dar, în același timp, suntem conștienți de faptul că sistemul actual de compensare și de gestionare a surplusului produs poate fi îmbunătățit. Unul dintre primii pași este acela de a acorda prosumatorilor cu o capacitate de producție de până 200 de kW posibilitatea să aleagă când doresc să solicite compensarea financiară care li se cuvine pe baza surplusului”, a detaliat președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat.
Mai precis, dacă până acum prosumatorii, în cazul în care dispuneau de o balanță pozitivă, aveau dreptul la compensare financiară doar după 24 de luni, acest termen se va reduce, opțional, până la perioade de o lună.
Modificarea legislativă acordă, de asemenea, și alte drepturi prosumatorilor.
”Știind că investițiile în panouri fotovoltaice constituie o decizie serioasă, dorim prin acest proiect legislativ să facem tangibile rezultatele unei astfel de investiții.
În acest sens aducem două schimbări: posibilitatea decontării facturii de gaze naturale cu valoarea surplusului de energie electrică produsă și posibilitatea donării surplusului către alți consumatori, cum ar fi spitalele, școlile, familiile nevoiașe sau punctele de consum deținute de alți membrii ai familiei”, a precizat senatorul UDMR.
Decontarea facturii de gaze naturale va fi posibilă doar în cazul în care atât furnizarea energiei electrice, cât și a gazelor naturale este efectuată de aceeași firmă, iar donarea surplusului se va putea face doar către consumatori aparținând aceluiași furnizor ca prosumatorul.
„Elaborarea acestei modificări legislative a reprezentat un proces în care am ținut cont de fiecare punct de vedere al părților implicate, de la ANRE și Ministerul Energiei până la asociațiile reprezentative. Nu am ezitat să perfecționăm textul acestei modificări prin amendamente și nu am ezitat să ascultăm părerile profesioniștilor. Scopul nostru a fost clar: să eficientizăm sistemul prosumatorilor și să le înlesnim deciziile”, a conchis Antal Lóránt.
Ca urmare a votului pozitiv primit în plenul Senatului, inițiativa legislativă urmează să intre pe circuitul decizional al Camerei Deputaților, conform comunicatului de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News