Elena Lasconi și Dan Barna deschid lista de candidați ai USR la alegerile europarlamentare. Vlad Voiculescu, doar al 3-lea
USR a anunțat luni că a încheiat procesul intern pentru desemnarea candidaţilor la alegerile europarlamentare care vor avea loc în 2024.
Elena Lasconi, Dan Barna şi Vlad Voiculescu sunt pe primele locuri ale listei.
Lista USR va fi deschisă de următorii candidaţi:
1. Elena Lasconi
2. Dan Barna
3. Vlad Voiculescu
4. Vlad Botoş
5. Cristina Prună
6. Radu Mihail
7. Corina Atanasiu
8. Adriana Cristian
9. George Gima
10. Teodora Stoian
11. Ramona Goga
12. Alina Gîrbea
13. Geta Daniela Drăghici
14. Alina Totti
15. Nicolae Mihai Şvab
16. Emilia Mateescu
17. Ion Belu
18. Gabriela Ferguson
19. Lucia Hang
20. Dan Adrian Pop
Lansarea oficială va avea loc vineri, 20 octombrie, la Consiliul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE Europe), organizat în premieră la Bucureşti.
‘USR va trimite la Bruxelles oameni cu experienţă în administraţie, fonduri europene, politică externă şi negociere. Lista de candidaţi pentru europarlamentare este încă o dovadă că USR oferă României o alternativă onestă şi profesionistă pe scena politică. Alegerile europarlamentare din iunie vor fi primul test electoral al anului 2024, iar rezultatul USR va fi pe măsura angajamentului nostru continuu pentru modernizarea şi dezvoltarea României pe principii europene’, a spus preşedintele USR, Cătălin Drulă.
USR continuă negocierile pentru construirea unui pol de dreapta alături de partenerii de la Partidul Mişcarea Populară şi Forţa Dreptei.
‘România are nevoie de o a treia cale, care să adune forţele reformiste în lupta cu un bloc corupt PSD-PNL şi cu extremismul AUR. Obiectivul negocierilor cu partenerii USR este de a propune o listă comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta’, precizează USR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News