Politica

Ciolacu, solicitare către ministrul Agriculturii privind preţurile alimentelor de bază

Premierul Marcel Ciolacu i-a solicitat, joi, ministrului Agriculturii, Florin Barbu, să prezinte Guvernului săptămâna viitoare o propunere privind modalitatea de prelungire a schemei de plafonare a preţurilor la alimentele de bază, simultan cu extinderea listei de produse.

‘În final, pentru că ieri am participat la lansarea unei campanii numite ‘Cumpără Româneşte’, vreau să-i fac o solicitare domnului ministru al Agriculturii, Florin Barbu. Aş dori ca săptămâna viitoare să vină cu propunerea despre modalitatea de prelungire a schemei de plafonare a preţurilor la alimentele de bază, simultan cu extinderea listei de produse, ţinând cont că vin sărbătorile de iarnă. La aceste sortimente de bază, peste 90% sunt produse româneşti. Cred că este o decizie legitimă, aşteptată de populaţie şi una care va susţine producătorii români’, a declarat Ciolacu, la începutul reuniunii Guvernului. 

Citește și – Marcel Ciolacu afirmă că România va fi şi în acest an printre primele ţări cu creştere economică din UE

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că şi în acest an România va avea printre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană. El a răspuns astfel, întrebat de presă despre faptul că FMI a revizuit în scădere creşterea economică a României şi dacă măsurile fiscale asumate de Guvern au jucat vreun rol în această decizie.

‘În primul rând, nicio măsură fiscală, după cum bine ştiţi, nu e în vigoare. Deci, cum să joace un rol când nu sunt în vigoare? Nu e prima oară. Întotdeauna, în fiecare an, FMI şi Banca Mondială vin şi estimează mai puţină creştere economică.

Eu cred că şi anul acesta România va fi între primele ţări cu creştere economică din Uniunea Europeană. Chiar sunt ferm convins de acest lucru, fiindcă tot timpul anunţăm apocalipsa, dar întotdeauna ne încadrăm în primele trei state cu creştere economică. În schimb, este o creştere economică foarte sănătoasă, pentru că este o creştere economică pe investiţii, atragere de fonduri europene. (…) Eu rămân în zona optimistă, nu foarte optimistă, dar cu o economie stabilă’, a explicat Ciolacu, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului a participat la lansarea campaniei ‘Cumpără Româneşte’, proiect iniţiat şi susţinut de Partidul Social Democrat. Evenimentul a fost organizat la compania Procema RWP SA din oraşul ilfovean Jilava. Vezi continuarea aici!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button