Politica

Ce se întâmplă cu banii. Boloș, de la Finanțe, dă cărțile pe față: Să fim cât se poate de realiști. Nu are cum să fie pozitivă

Guvernul dă din coate pentru a se încadra în deficitul bugetar negociat cu Comisia Europeană. Marcel Boloș nu vrea un 2024 sub amenințarea pierderii fondurilor europene. 

„Rectificarea pe venituri nu prea are cum să fie pozitivă, având în vedere sumele pe care le ştim că nu se realizează. Va trebui să fim cât se poate de realişti. Eu nu mi-aş dori ca la sfârşitul anului să avem o ţintă de deficit depăşită faţă de angajamentele pe care le-am avut faţă de Comisia Europeană şi, după aceea, tot anul 2024 să avem de discutat cu CE pentru a evita decizia de blocare a banilor europeni. Nu aş dori să se întâmple acest lucru”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloș, pentru Profit.ro, conform news.ro. 

El spune că situația nu depinde doar de Ministerul de Finanțe: ”Depinde şi de felul în care ceilalţi ordonatori de credite – să nu uităm că avem 16.000 de ordonatori de credite care gestionează cele 624 de miliarde de lei pe care le are bugetul  – aşadar depinde şi de acţiunile lor individuale, dar şi de măsurile pe care le ia Ministerul Finanţelor. La cum arată cifrele, ar trebui să avem o rectificare pe venituri. Cu siguranţă se va ţine seama de acestă nerealizare de venituri la rectificarea bugetară”. 

Citește și: Guvernul dă bani ministerelor din Fondul de Rezervă. Rectificarea bugetară, în aer

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

bani

finante

guvern

marcel bolos

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button