Politica

Ajutorul pentru Palestina, dispută între Parlamentul și Comisia Europeană. Tomac: UE să-și revizuiască poziția! Eu și președintele Băsescu avem această abordare

Europarlamentarul și președintele PMP, Eugen Tomac, a făcut declarații cu privire la deciziile Europei pentru ajutorul Palestinei.

Europarlamentarii români vor vota pentru a nu continua ajutorul pentru Palestina, dar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că nu se pune în discuție ajutorul, ci doar că este nevoie de o revizuire.

L-am contactat pe Eugen Tomac, europarlamentar și președinte PMP, pentru a ne oferi un punct de vedere în contextul în care votul Parlamentului European este nul în baza deciziei Comisiei Europene.

„În clipa de față se discută despre nevoia de a lua o atitudine fermă din partea Parlamentului cu privire la evoluțiile nefericite din Israel și poziția noastră este de a nu oferi acest sprijin autorității palestiniene în condițiile în care și-a dat un vot acum două săptămâni pentru această propunere. Având în vedere evoluția din regiune precum și acest atac terorist, considerăm că Uniunea Europeană trebuie să își revizuiască poziția și vom milita pentru acest lucru în grupurile masei politice, cel puțin eu și președintele Băsescu în mod sigur vom avea această abordare” a declarat Eugen Tomac, pentru DC News.

Întrebat ”Considerați că banii destinați Palestinei ar putea fi folosiți în alt scop decât cel umanitar?”, europarlamentarul a răspuns: ”Considerăm că în momentul de față toată abordarea pe care o are Uniunea Europeană în relația cu autoritatea palestiniană trebuie revizuită ținând cont de noile realități și evident de evoluțiile care au loc în regiune. Evident că dincolo de emoția care este firească în momentul de față este necesară o continuare a negocierilor într-un alt format astfel încât un echilibru trebuie găsit, astfel încât să se așeze pacea pe care și-o doresc cetățenii care nu au și nu susțin evident demersurile teroriștilor din Hamas”. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button