Politica

Surse din ședința PNL. La ce procente se află partidul. ”Nu stăm rău, tot acolo suntem”

Este ședință PNL. Iată pe ce procente se bazează partidul. 

”S-au luat în analiză mai multe sondaje. Avem o perioadă în care ne-am stabilizat între 20-21%. Ultimul sondaj, independent, ne arată că nu stăm rău, tot acolo suntem. PNL e la 21,5% din total alegători. Dar nu îmi place să vorbesc despre asta pentru că e o poză de moment. Trendurile pentru PNL sunt în creștere. 

S-a discutat despre alianțe, coaliții. În momentul de față suntem la guvernare, principala noastră preocupare. Împreună cu președinții de filiale, conducerea executivă, va trebui să ne stabilim direcția pentru 2024. Am lăsat deschise toate ipotezele pe care putem lucra. În ultimul interviu dat am spus: PNL are capacitatea și forța sa meargă singur în alegeri. 

De ce să ne fie teamă? De trei ani suntem la guvernare! Sunt lucruri pe care le-am făcut bine și altele mai puțin bine. Dar, fraților, să vorbim de ce am făcut bine. 2000 de șantiere deschise prin implicarea PNL. Am închis 2022 cu creștere economică 4,7%. 49 miliarde euro valoare nominală peste estimare. Și azi trăim din banii pe care am reușit să îi atragem din 2022! Cea mai mare absorbție de fonduri europene. Din asta trăim, de ce să ne fie rușine, de ce să ne fie rușine sa vorbim cu oamenii? Trebuie partidul mobilizat. Mobilizarea trebuie să plece de la fiecare dintre noi. Trebuie să vedem care ne sunt obiectivele, direcțiile a ce vrem sa facem. Nu neapărat anul viitor, dar după 2024.

PNL nu intră într-o alianță împotriva cuiva. Dacă e să facem un construct politic se face printr-un proiect de țară bine consolidat, agreat, cum ne dorim. Altfel nu avem ce să discutăm. Avem și forța, și determinarea să mergem pe linia noastră politică” a declarat Nicolae Ciucă, liderul PNL, în ședința Biroului Permanent Național. 

Citește și: EXCLUSIV  Nicolae Ciucă, în ședința PNL: ”Sunt cei mai mari dușmani ai noștri!”. Liberalii merg pe cont propriu la alegeri

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

alegeri

pnl

procente

sedinta

sondaj

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button