Radu Magdin: Următoarea criză pe care România trebuie să o evite. Vrei nu vrei, aici suntem
Inquam Photos / Octav Ganea
Analistul politic Radu Magdin a fost întrebat, în cadrul podcastului Avangarda, care crede că va fi următoarea criză pe care România trebuie să o evite.
„În primul rând cred că avem foarte mulți oameni deștepți în țara asta care ar putea să facă un index de crize care pot fi evitate. Criza securitară, vrei nu vrei. Nu vom trece dincolo de nivelul acesta de drone, dar aici suntem.
Eu cred că ar trebui să ne lăsăm PNRR-ul sincer și să ne punem foarte serios noi ce producem în țara asta. M-aș uita cu mare atenție la politica industrială. Noi, concret, ce mai producem, ce mai vrem să producem? Pentru că aceste fonduri europene, slavă Domnului că există, dar nu e ok din punctul meu de vedere să fim amenințați de ministrul de Finanțe, că dacă nu facem ce vrea el noi pierdem 70 de miliarde. Că ăsta a fost în esență mesajul în ultimele săptămâni.
Dacă ar fi să vorbim ca un cetățean obișnuit, păi, tati, stai așa, cum faci bugetul? Sau înseamnă că noi chiar nu putem trăi fără acelea 70 de miliarde sau că se pierde totul. Trebuie să înțelegem că după 2027 trebuie să avem un buget în care să spunem noi doi, combinat cu încă 18 milioane, câți o să mai fim după 27, trebuie să fim siguri că ceea ce producem aici, ca țară, corespunde, măcar, hai să zicem că ne mai împrumutăm un an, doi, până ne echilibrăm cu zona de fonduri europene, dar cel târziu în 2029 ar trebui să fim în stare să ne plătim și să avem și o structură a bugetului astfel încât ceea ce noi producem și banii pe care îi luăm pentru producția respectivă să poată să asigure cheltuielile pentru că altfel e o mare problemă.
Asta nu se poate face în decembrie, modelul clasic din România, Radu, Ionuț, sună-mă în decembrie pentru 2026 și vorbim atunci pentru 2027. Nu merge așa. Tu ai nevoie încă de pe acum pentru la anul să pui în picioare niște combinații de politică externă, comercială, elemente de geopolitică atunci când atragi investiții, trebuie să te gândești la chestiunile acestea, pentru că timpul trece și eu știu că sunt patru rânduri de alegeri la anul. Dar dacă lumea o să aibă sentimentul că tu nu ști ce faci, te schimbă, cel puțin dacă cei care sunt acum la guvernare vor să rămână, nu o să mai rămână asta cu stabilitatea. Care stabilitate? Din iunie încoace suntem fie în grevă, fie în scandaluri și crize, culminând cu acest cod fiscal. Deci trebuie găsită o altă poveste. Povestea aceea trebuie să fie: „ok, ce a fost a fost, să vedem ce facem în momentul de față”. Și creezi credibilitate pe baza planului cu pricina. Altfel nu o să meargă doar cu PNRR-ul, ne cere Bruxellesul, ne dau americanii sau chestiuni de tipul acesta”, a zis Radu Magdin.