Preşedintele Portugaliei: Trebuie să sprijinim dorinţa României de a intra în spaţiul Schengen şi OCDE
Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a declarat, sâmbătă, că ţara sa sprijină aderarea României la Schengen şi OCDE.
‘În ceea ce priveşte Europa, trebuie să sprijinim, aşa cum am făcut-o dintotdeauna, dorinţa României de a intra în spaţiul Schengen, în acelaşi fel în care, la nivel mondial, sprijinim şi intrarea în OCDE’, a spus Marcelo Rebelo de Sousa, la Palatul Belem, în cadrul declaraţiilor comune susţinute cu preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Portugaliei a subliniat că relaţiile între Portugalia şi România sunt excelente. El a arătat că forţele portugheze aflate în România reprezintă un exemplu de cooperare. Şi el a anunţat că vor fi semnate două acorduri importante cu România – în domeniul energiei şi în cel al investiţiilor şi comerţului.
‘Unul dintre ele în ceea ce priveşte investiţiile economice şi o prezenţă puternică a Portugaliei în România în domenii în care ducem o luptă comuna, cum este cazul economiei verzi, (…) dar şi în alte domenii foarte variate. Companiile noastre se afla în România şi sunt foarte fericite să se afle acolo. Acest lucru este foarte important’, a spus preşedintele Portugaliei.
El a mai spus că românii aflaţi în Portugalia se simt ca acasă în această ţară. Marcelo Rebelo de Sousa a punctat şi că ţara sa este alături de Ucraina, în contextul războiul declanşat de Federaţia Rusă.
‘Sprijinim şi pretenţiile de adeziune la NATO şi la Uniunea Europeană. De asemenea, sprijinim şi apartenenţa Moldovei şi a Georgiei şi care trebuie să cuprindă Balcanii de Vest’, a spus preşedintele Portugaliei.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează de vineri până luni o vizită de stat în Portugalia. Luni, şeful statului urmează să se întâlnească cu prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa, cu preşedintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, şi membri ai Parlamentului.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Palatul municipalităţii Lisabona, unde va avea o întrevedere cu primarul Carlos Moedas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News