Politica

Primarul din Mioveni, arestat pentru 30 de zile. Ce avere are Ion Georgescu, dar și denunțătorul său

Foto: Primăria Orașului Mioveni

Află în articol ce avere are primarul din Mioveni reținut de DNA, dar și presupusul denunțător.

Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, a fost reținut pentru 30 de zile, transmite Antena 3 CNN. Se întâmplă după ce acesta a căzut în plasa procurorilor DNA în timp ce îi returna 10.000 de euro unui „vechi prieten”, căruia îi promisese că îi va face rost de un post de medic la Spitalul Orășenesc Mioveni, pentru fiica lui.

VEZI ȘI: Primele declarații ale primarului din Mioveni, după ce a fost reținut de DNA

Ion Georgescu are 63 de ani și este primar al orașului Mioveni din 2006, după ce mandatul anterior fusese viceprimar, iar până atunci șef al Cantinei de la Uzinele Dacia, relatează Știrile Pro Tv.

În ultima sa declarație de avere, Georgescu susține că are un teren de 1.000 de metri pătrați în Mioveni, cumpărat acum trei ani, și un apartament de doar 63 de metri pătrați pe care l-a cumpărat împreună cu soția lui acum mai bine de 30 de ani.

Georgescu notează în declarația sa de avere că de șapte ani are aceeași mașină, iar în bănci ar avea 42.000 de lei, în condițiile în care anul trecut leafa lui de primar i-a adus puțin peste 100.000 de lei, dar și acțiuni în valoare de 6.000 de lei la o firmă de turism din Mioveni, unde soția lui este angajată.

Averea presupusului denunțător

Martorul-denunțător ar fi Nicolae Valerică, șeful Poliției Locale Mioveni, potrivit unor surse din anchetă, scrie Fanatik.ro. Acesta este un fost angajat al Ministerului de Interne, care deține acum funcția de director general al Poliției Locale a Municipiului Pitești. Fiica acestuia, Alina, a absolvit facultatea de medicină în anul 2015 și lucrează ca medic chirurg la Spitalul Militar Ion Jianu din Pitești.

Potrivit declarației sale de avere, Nicolae Valerică trăiește exclusiv din salariu și pensie, nu deține case, terenuri, sau alte bunuri de valoare. Singurul bun declarat de șeful poliției locale este un autoturism BMW, fabricat în anul 2005, iar apartamentul de 74 mp pe care-l deținea l-a donat fiicei sale, cu doi ani în urmă.

În anul 2022, Nicolae Valerică ar fi obținut 96.324 lei din salariul de șef al poliției locale, 33.780 de lei de la Casa de Pensii MAI și 1.450 de lei, echivalentul unui voucher de vacanță.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button