Actualitate

De când am putea avea impozit progresiv. Marcel Ciolacu spune că „după ce îşi termină România restanța”

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

„În primul rând, după ce îşi termină România restanța de a digitaliza ANAF. Apoi, vor exista discuţii în cadrul reformei fiscale, dacă se trece la o revenire la adevărata taxa unică, care să fie unică de această dată, fără excepţii, sau se va merge către o impozitare progresivă. Nu vă ascund că eu sunt unul dintre susţinătorii  impozitării progresive”, a spus Marcel Ciolacu.

„Vreau să grăbesc digitalizarea ANAF-ului şi avem deja discuţii în acest sens şi vom avea discuţii şi săptămâna viitoare. O să îi prezint şi preşedintelui României, din punctul meu de vedere fiind un obiectiv strategic pentru România, mai ales în contextul actual”, a mai spus premierul.

Întrebat dacă banii de la Uniunea Europeană pot fi în pericol, Marcel Ciolacu a punctat:

 „Pericolul cel mai mare a fost, în primul rând, să plătim o amendă de 0,5 din PIB, pentru că ar exista posibilitatea să nu respectăm acordul asumat de stat de 4,4, în ceea ce priveşte deficitul. Acest lucru este depăşit total, după discuţiile avute cu Comisia, cu tehnicul, cu doamnă preşedinte. Din punctul meu de vedere, ne îndreptăm către o normalitate şi este bine să ne concentrăm pe ce avem fiecare de făcut. Eu ştiu foarte bine şi după întâlnirea cu FMI, şi cu tehnicul de la Comisiei, şi cu președinta Comisiei, şi cu ministrul de Finanţe, şi cu experţii de la BNR, ştiu foarte bine ce am de făcut, după ce legea va fi promulgată.”

Vezi și: Marcel Ciolacu, după discuțiile cu FMI: „Cred că am reuşit să ne convingem unii pe alţii”‘

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button