Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Doina Pârcălab, fosta șefă a Casei de Pensii, a vorbit despre creșterea pensiilor și a explicat cine va câștiga mai mult pe noua formulă de calcul.
„Calculele sunt corecte, plecând de la ipotezele pe care ar trebui sa le enunţăm. Nu discutăm de alte venituri care să facă parte din baza de calcul, pentru că în lege se vorbeşte şi de reconsiderarea elementelor care constituie baza de calcul. Sunt, de fapt, ajustările făcute pe formula de calcul plecând de la numărul total de puncte.
Atunci, vedem că unele pensii vor creşte şi cu un procent de 30%, altele vor creşte cu alte procente, altele, practic, aritmetic vorbind, nu ar trebui să crească. Dar, conform principiului că niciun venit nu trebuie să fie diminuat, atunci acele pensii vor rămâne la cuantumul actual”, a explicat Doina Pârcălabu, la Antena 3.
Vezi și: Marcel Ciolacu, anunț important pentru pensionari! Când va intra în vigoare noua lege a pensiilor
„Bărbaţilor le creşte pensia mai mult pe această lege pentru că ei au avut, prin această formulă de determinare a punctajului mediu, acest stagiu complet de cotizare care a plecat de la 30. Ori, în condiţiile în care discutăm pe scenariile cum că se va lua în considerare un stagiu complet de 25, diferenţa aceasta de 20% reprezintă exact procentul de majorare 30 faţă de 25″, a mai spus fosta șefă a Casei de Pensii.
La bărbaţi creşterile cele mai mari sunt de până la 30%, la femei de până la 11%, „pentru că, la femei, stagiul complet de cotizare a plecat de la 25 şi suntem acum la 32 de ani şi 4 luni. Nu s-a atins stagiul de cotizare complet, în cazul bărbaților, şi, atunci, punctajul mediu, cel pe care îl avem acum ca element determinant al pensiei, nu a fost diminuat în acelaşi ritm. În situaţia în care avem creşteri negative, vor rămâne cu cuantumul aflat în plată şi în ipoteza în care nu se mai adaugă… pentru că, în Legea 127, se are în vedere şi introducerea altor element în baza de calcul a acelor venituri care nu au avut caracter permanent şi atunci numărul total de puncte se poate majora”, spune Doina Pârcălabu.
Vezi AICI documentele care prezintă creșterile de pensii pentru femei și bărbați, în funcție de data de naștere și anul pensionării.
Mai multe explicații, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News