Actualitate

Comisiile de buget din Parlament s-au întâlnit cu reprezentanţii FMI. Cele două probleme ridicate

Foto: Facebook Parlamentul României

Membrii comisiilor parlamentare de buget-finanţe s-au întâlnit, marţi, cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, care se află în România pentru analiza anuală a economiei româneşti. 

Deputatul Claudiu Năsui a precizat că vizita FMI este una programată, nu „ceva intempestiv”, arătând că nu este o situaţie de criză.

„Cele două mari probleme sunt: una pe care ne-au spus-o de fiecare dată şi anume problema deficitului bugetar şi asupra căreia întotdeauna a atras atenţia. Noi le-am menţionat şi am atras atenţia asupra creşterii cheltuielilor şi ne-au dat dreptate. Problema României nu este neapărat pe partea de venituri care au crescut, deşi FMI ar vrea să fie şi mai mari şi veniturile, este mai ales pe partea de cheltuieli, care au explodat. Asta este un lucru care reiese şi din cifre şi este un lucru pe care îl conştientizează şi ei”, a explicat Năsui.

El a menţionat că a doua problemă este legată de rata mică de participare a populaţiei la forţa de muncă.

„A doua problemă este una nouă de care până acum nu ne-au spus în anii trecuţi. Eu am fost membru al Comisiei de buget finanţe la fiecare întâlnire cu ei, e prima oară când ne spun de asta. Aceasta este că avem a doua cea mai mică rată de participare a populaţiei la forţa de muncă. Deci, practic sunt foarte mulţi români care nu muncesc. Aici avem o dublă problemă: în primul rând pentru că foarte mulţi oameni pleacă în afara graniţelor, suntem un exportator de forţă de muncă fantastic în Europa, dar şi românii care rămân în ţară nu participă la forţa de muncă într-o rată suficient de mare”, a mai spus deputatul USR.

Năsui a arătat că FMI nu a dat soluţii, ci mai degrabă a atras atenţia asupra acestor probleme.

„A plecat forţa de muncă. Avem un şomaj mic şi chiar importăm forţă de muncă şi chiar avem problema invers, a penuriei forţei de muncă, în condiţiile în care exportăm forţă de muncă. (…) Noi putem să ne uităm la Codul fiscal şi vedem că cea mai mare impozitare pe salariile mici din toată Europa e în România. Este un lucru pe care chiar şi domnul Ciolacu l-a spus şi un lucru pe care noi am tot vorbit despre soluţii. Haideţi să impozităm mai puţin salariul minim, să-l ferim de la taxare, zero taxare a salariului minim este o măsură pe care noi am avansat-o şi pe care, atenţie, chiar şi din opoziţie am susţine Guvernul să facă ceva în legătură cu asta”, a mai explicat Claudiu Năsui, menţionând că din moment ce FMI a atras atenţia asupra acestei probleme înseamnă „un mare semnal de alarmă”.

FMI este de acord cu măsurile fiscale propuse de Guvern

Potrivit lui Năsui, pachetul de măsuri fiscale pare să fie agreat de FMI.

„Nu pare să nu le placă, pare să-l susţină, nu au spus-o foarte clar.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button