Peste 22% dintre tinerii români nu își găsesc un loc de muncă. Segmentul celor până în 24 de ani, cel mai afectat
Potrivit datelor INS, peste 22% dintre tinerii români, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, nu își găsesc loc de muncă.
”Rata şomajului în luna august 2023 a fost de 5,4%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna iulie 2023 (5,5%). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,0 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arată datele INS publicate luni.
Decalajul cel mai mare este în funcție de vârste – 22,3% în rândul tinerilor, cu vârste cuprinse între 15-24 de ani.
Numărul şomerilor, cu vârsta cuprinsă între 15-74 ani, este estimat pentru luna august, a anului 2023, la 446.600 persoane: în scădere faţă de luna precedentă (455.400 persoane); în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (448.900 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1 punct procentual pe cea a femeilor – 5,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin, mai informează INS.
La nivel european, rata șomajului a fost de 5,8%, în luna iulie
În iulie, rata şomajului în UE s-a menţinut la 5,9%, iar în zona euro la 6,4%, în iulie, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În iulie 2022, rata şomajului în zona euro era de 6,7%, iar în UE de 6,1%.
Eurostat estimează că 12,928 milioane de persoane din UE, dintre care 10,944 milioane în zona euro, erau în şomaj în iulie 2023. Comparativ cu iulie 2022, numărul şomerilor s-a redus cu 209.000 în UE şi cu 264.000 în zona euro.
În iulie 2023, 2,683 de milioane de tineri (sub 25 de ani) din UE erau şomeri, dintre care 2,206 milioane în zona euro. Rata şomajului în rândul tinerilor era de 13,9% în UE (în scădere de la 14,2% luna precedentă) şi de 13,8% în zona euro (stabilă comparativ cu luna precedentă).
În rândul femeilor, rata şomajului în iulie era de 6,2% în UE, stabilă faţă de luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaţilor era de 5,7%, de asemenea stabilă faţă de luna precedentă.
În rândul statelor membre UE, cele mai mici rate ale şomajului în iulie se înregistrau în Malta (2,5%), Cehia (2,7%), Polonia (2,8%) şi Germania (2,9%). La polul opus, cele mai ridicate rate ale şomajului erau în Spania (11,6%) şi Grecia (10,8%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
loc de munca
somaj
tineri